Ziua ambasadorilor. Maia Sandu a avut întrevederi cu șefii mai multor misiuni diplomatice acreditate la Chișinău

by D M
Distribuiti mai departe...

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o serie de întrevederi cu șefii mai multor misiuni diplomatice acreditate la Chișinău. 

Prima discuție a fost cu șeful Delegației UE în țara noastră, Peter Michalko, căruia Maia Sandu i-a mulțumit pentru sprijinul necondiționat și ajutorul constant oferit Moldovei de către UE.

Ne-ați sprijinit în perioade dificile și ați fost alături de cetățenii noștri și la bine, și la greu. Ați ajutat Republica Moldova și în lupta împotriva corupției, și în consolidarea democrației, și în atenuarea efectelor crizei pandemice. Vom continua să lucrăm pe toate cele trei planuri și vom depăși perioada grea care s-a abătut asupra țării noastre, inclusiv prin cooperare strânsă cu UE. Avem nevoie de sprijin pentru dezvoltarea localităților, pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor”, a precizat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a menționat că va depune toate eforturile pentru ca Republica Moldova să obțină cât mai multe resurse pentru țară în contextul începerii procesului de negociere pentru o nouă agendă de asociere Republica Moldova-UE.

Președintele ales Maia Sandu a accentuat că izolarea internațională a țării noastre s-a încheiat și că politica externă a Republicii Moldova intră într-o nouă etapă: „Vom duce o politică externă deschisă, pozitivă și benefică pentru țară. S-a terminat cu selfie-uri pe coridoare. S-a terminat cu izolarea. S-a terminat cu politica externă dusă în beneficiul unui partid și al unei persoane. Începem o politică externă care aduce beneficii cetățenilor moldoveni.

Maia Sandu a menționat că mandatul puternic oferit de cetățeni înseamnă eforturi continue pentru construirea unor instituții puternice, funcționale în Republica Moldova și ridicarea nivelului de trai pentru cetățenii noștri: Vrem să construim Europa acasă – instituții europene, școli europene, drumuri europene, spitale europene, salarii europene. Vom reuși prin multă muncă și cu sprijinul prietenilor noștri europeni.

Președintele ales Maia Sandu a avut o întrevedere și cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova Dereck Hogan, cu care a discutat despre situația actuală din Republica Moldova. Maia Sandu i-a mulțumit domnului Hogan pentru susținerea fermă acordată țării noastre și cetățenilor noștri de-a lungul timpului.

Ajutorul constant al SUA pentru Republica Moldova înseamnă foarte mult pentru moldoveni, care simt că au un partener de nădejde în calea lor pentru construirea unui stat de drept, ridicarea nivelului de trai și respectarea drepturilor omului.”

Maia Sandu a menționat că cetățenii Republicii Moldova sunt puternic afectați de criza economică și sanitară și că depășirea acestor crize este o prioritate imediată. „Vom trece cu bine peste această perioadă grea și vom reuși să ajutăm antreprenorii, agricultorii și familiile nevoiașe, să creștem capacitatea spitalelor și să susținem medicii, inclusiv prin cooperarea cu SUA.

Președintele ales Maia Sandu a vorbit, de asemenea, despre necesitatea de a începe o etapă nouă în politica externă a Republicii Moldova, o politică externă dusă în interesul cetățenilor.

La întâlnirea cu ambasadorul României, Daniel Ioniță, Maia Sandu a adus mulțumiri pentru felicitările președintelui României, Klaus Iohannis, și prim-ministrului României, Ludovic Orban, și i-a mulțumit domnului Ambasador pentru susținerea fermă și ajutorul constant oferit de România țării noastre, transmite un comunicat al PAS.

România a fost mereu un prieten bun pentru cetățenii noștri, mai ales în perioade complicate. Suntem foarte recunoscători pentru susținerea acordată de România, inclusiv în pandemie. Le mulțumesc încă o dată, personal, dar și în numele oamenilor din Republica Moldova, medicilor și asistenților români, care ne-au sărit în ajutor atunci când pandemia începea să se declanșeze și la noi în țară”, a declarat Maia Sandu.

Președintele ales Maia Sandu a accentuat că Republica Moldova intră într-o nouă etapă a politicii externe, de scoatere a țării din izolare și de aprofundare a relațiilor bilaterale în beneficiul cetățenilor noștri.

Îmi doresc foarte mult să reluăm cât mai curând proiectele demarate de echipa noastră la guvern în parteneriat cu Guvernul României, și anume proiectele de infrastructură, inclusiv în domeniul energetic. De asemenea, avem nevoie de sprijin suplimentar pentru a depăși pandemia”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, președintele ales Maia Sandu a declarat că este important ca toate aceste proiecte să fie lansate cât mai curând, pentru ca cetățenii să simtă beneficii directe cât mai repede. Maia Sandu a precizat că cetățenii i-au oferit un mandat puternic de întărire a instituțiilor și că va depune toate eforturile pentru ca Republica Moldova să aibă o justiție independentă, să se curățe de judecători și procurori corupți și să pornească motoarele economiei pentru o viață bună acasă: „Sunt sigură că vom reuși aceste lucruri, mai ales învățând din experiența României și cu sprijinul partenerilor români.”

În cadrul întrevederii cu Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, Maia Sandu a mulțumit pentru felicitări Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și a discutat cu diplomatul străin despre agenda de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Federația Rusă: „În calitate de Prim-ministru, mi-am dorit și am început o relație bazată pe respect reciproc și pragmatism, care să fie în beneficiul cetățenilor noștri. Îmi doresc să putem relua agenda de cooperare în baza acestor principii.

Maia Sandu a accentuat că misiunea ei în calitate de Președinte este să unifice societatea și să construiască un stat funcțional care lucrează pentru cetățeni. Președintele ales Maia Sandu a menționat că interesul cetățenilor moldoveni va sta la baza politicii externe: „Este misiunea mea să scot țara din izolare internațională și să dezvoltăm relații bune cu Federația Rusă, care să permită rezolvarea unor probleme importante pentru cetățeni. Am convenit să începem să lucrăm imediat pentru a prelungi scutirea de taxa vamală la exportul unei serii de produse moldovenești, care expiră la sfârșitul acestui an.
 
Maia Sandu a precizat că va duce o politică externă activă pe toate planurile, care va avea la bază interesul național. „Voi depune eforturi maxime pentru a avea o relație pozitivă, pragmatică și previzibilă cu Federația Rusă. Sper să putem avea o cooperare bună de acum înainte.

Amintim că, Maia Sandu a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale, după procesarea a 100% din procesele verbale ale tuturor secțiilor de votare. Candidatul PAS a acumulat 57,75% din sufragii, ce înseamnă 943486 voturi, astfel câștigând turul II al alegerilor prezidențiale. Candidatul independent și susținut de PSRM, Igor Dodon a acumulat – 42.25% – 690139 voturi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.