(VIDEO) Thailanda şi-a făcut un „Muzeu al Corupţiei”, cu caricaturi ale politicienilor lacomi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Thailanda şi-a făcut un „Muzeu al Corupţiei”, unde pot fi văzute caricaturi ale politicienilor corupţi, saci plini cu bani și picturi cu corupți în spatele gratiilor.

„Thailanda este o țară cu o puternică cultură a clientelismului… și mai multe generații s-au confruntat cu corupția, oamenii fiind deja obișnuiți cu ea”, a declarat Mana Nimitmongkol, membru al Organizației de combatere a corupției, care a conceput expoziția.

Thailandezii au o relație complexă cu acest flagel care nu ocolește politica, sistemul juridic și mediul afacerilor din regatul care se află pe locul al 85-lea din 175 de țări luate în calcul de Transparency International în clasamentul asupra perceperii corupției, informează Agepres.

Organizatorii speră prin această expoziție să creeze un șoc în rândul publicului. Venind la putere în mai 2014, junta thailandeză a promis să lupte împotriva corupției și să îi dea în judecată pe corupți.

Anterior, Paraguay, a doua cea mai coruptă ţară din America de Sud potrivit Transparency International, şi-a făcut un „Muzeu al Corupţiei” virtual – o platformă de internet ce are ca exponate caricaturi ale politicienilor corupţi.

Caricaturile celor corupți sunt însoţite de texte care detaliază cazurile de corupţie politică cele mai răsunătoare din ultimul timp în Paraguay, au informat organizatorii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...