(VIDEO) Procedura de sancționare a lui Igor Dodon, inițiată în Parlament

by D M
Distribuiti mai departe...

Secvența video prezentată luni de deputatul Iurie Renință în care se vede cum Vlad Plahotniuc îi întinde președintelui Dodon o pungă cu bani va fi investigată de o comisie specială creată în Parlament de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Anunțul despre aceasta a fost făcut în această dimineață la o conferință de presă de trei deputați din PPDA.

Potrivit deputatului Alexandru Slusari, în urma publicării imaginilor video în care apare Dodon și Plahotniuc, „președintele kuliok” trebuie sancționat.

„E timpul ca Igor Dodon, după 3 ani și jumătate de activitate „glorioasă”, să fie sancționat”, a declarat Slusari.

Acesta a spus că președintele a încălcat mai multe legi, iar președintele unei țări trebuie să aibă o „reputație ireproșabilă”.

„Noi am decis să pornim în premieră procedura sancționării președintelui, ceea ce nu a fost în istoria R. Moldova, recunoaște, sub aspect juridic, sunt păreri diferite, dar primul pas pe care-l vom face este crearea Comisiei de Anchetă privind ilucidarea actelor de corupție și îmbogățire ilicită a președintelui”, a mai spus Slusari.

Briefing de presă al deputaților Fracțiunii ACUM PLATFORMA DA, Alexandru Slusari, Igor Munteanu și Dinu Plîngău din 21 mai 2020

Опубликовано Parlamentul Republicii Moldova Среда, 20 мая 2020 г.

Deputatul PPDA a precizează totodată că pentru crearea Comisiei este nevoie de votul a 51 de deputați. Amintim că o sesizare în legătură cu aceleași imagini a depus la Procuratura Generală deputatul Iurie Reniță, cel care le-a și prezentat, după ce spune el, le-a primit pe un stick în cutia sa poștală de la Parlament, obiectul fiind trimis de cineva dintre alegătorii săi din circumscripția 26 Chișinău. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.