(VIDEO) Iuri Gagarin ar fi împlinit astăzi 80 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cosmonautul sovietic Iuri Alexeevici Gagarin, celebru pentru primul zbor în spațiu și pe orbita Pământului, ar fi împlinit, astăzi, vârsta de 80 de ani.

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934 în Kluşino. La acea vreme, Statele Unite ale Americii şi URSS concurau pentru cucerirea spaţiului, în timp ce sovieticii trimiseseră deja în spaţiu, prima ființă vie de pe Terra – căţeaua Laika.

Conform versiunii oficiale, la 27 martie 1968, ora 10.31 dimineața, avionul MiG-15UTI în care se afla Iuri Gagarin și copilotul Vladimir Sereghin s-a prăbușit în apropierea satului Novoselovo, la 18 km de orașul Chirjaci, regiunea Vladimirskoe (190 km la est de Moscova).

Totuși, există elemente care pun la îndoială atât data și ora catastrofei cât și împrejurările ei. Rezultatele raportului nu au fost făcute publice până în prezent; acestea împreună cu resturile avionului, depozitate la Institutul de cercetări nr. 13 al Ministerului Apărării, au fost clasificate. În decursul anilor au fost lansate mai multe piste posibile care au condus la dispariția prematură a celor doi aviatori.

La puțin timp după destrămarea URSS-ului mai mulți specialiști care au luat parte la anchetă au susținut că avionul și-a pierdut viteza, răsucindu-se. O altă ipoteză este că avionul ar fi lovit un balon meteorologic. Au mai fost și alte ipoteze, mai puțin plauzibile, s-au mai făcut referiri la o eroare de pilotaj coroborată cu o defecțiune tehnică a aparatului, asasinarea comandată de Leonid Brejnev ș.a.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...