(VIDEO) Everton și Chelsea au făcut spectacol, într-un meci cu 9 goluri marcate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Spectacol de zile mari pe Goodison Park din Liverpool, acolo unde într-un meci contând pentru etapa a 3-a a Premier League s-au întâlnit Everton și Chelsea Londra.

De 9 goluri am avut parte în acest meci, în care londonezii s-au impus cu 6:3, după ce au condus cu 2:0, dar au fost foarte aproape de a fi egalați, în mai multe rânduri.

Spectacolul se anunța încă din startul partidei, în condițiile în care Diego Costa a deschis scorul după numai 37 de secunde de joc. Două minute mai târziu era 2:0 pentru oaspeți, Branislav Ivanovic dublând avantajul.

La pauză s-a intrat cu 1:2, Kevin Mirallas reușind în minutul 45 să reducă din handicap.

Coleman și-a trimis mingea în proprie poartă în minutul 66, după o fază excelentă a lui Hazard, iar două minute mai târziu Naismith a redus din nou diferența.

Nemanja Matic a făcut 4:2 în minutul 74, ca să treacă doar 2 minute pentru ca Everton să se apropie din nou la un gol. A marcat chiar Samuel Eto’o, jucător ce a evoluat pe Stamford Bridge în sezonul trecut.

A fost nevoie de doar un minut pentru ca Chelsea să revină în avantaj de două goluri, de data aceasta marcând Ramirez. Costa a făcut dubla în minutul 90, stabilind scorul final al celui mai frumos meci din startul noului sezon al primei ligi de fotbal engleze.

După 3 etape, Chelsea are maximum de puncte – 9 – în timp ce Everton a acumulat doar două.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...