Deși s-a vorbit mai puțin despre acest lucru, în anii ’30 în SUA locuiau foarte mulți adepți ai nazismului, care sperau că Adolf Hitler va ajunge peste Ocean și va transforma și America într-un stat nazist.
Este și cazul soților Winona și Norman Stephens, o familie bogată din Los Angeles, California, care au transformat o proprietate a lor pe muntele Santa Monica într-un buncăr care ar fi trebuit să-l găzduiască pe liderul nazist, scrie Daily Mail.
Aceștia ar fi fost convinși să construiască stabilimentul de către un spion nazist în SUA, Herr Schmidt, care a reușit să formeze o adevărată comunitate nazistă la ferma unde a fost construit buncărul.
Deși nu există prea multe informații despre Schmidt, se cunoaște că acesta a fost un membru proeminent al Legiunii de Argint din America, o grupare fascistă antisemită.
Potrivit Daily Mail, Norman Stephens era un inginer care ar fi proiectat construcția, finanțată din banii pe care i-a moștenit soția sa, ce provenea dintr-o familie bogată. Atunci, pentru realizarea stabilimentului s-au cheltuit peste 4 milioane de dolari, echivalentul a 66 de milioane astăzi.
Ferma a fost în anii ’30 un loc în care naziștii de la Hollywood se adunau. După Al Doilea Război Mondial, ea a fost vândută, iar în anii ’90 abandonată.
Astăzi, luxoasa reședință în care Hitler nu a mai ajuns niciodată a devenit un loc preferat pentru istorici, curioși sau adepți contemporani ai nazismului. Deși se regăsește într-o zonă extrem de scumpă, la doar câteva sute de metri de reședințele actorilor sau regizorilor de la Hollywood, încă nu s-a găsit nimeni s-o cumpere.