Probabil cea mai ”deznaționalizată” națională a lumii, Elveția, cu albanezii Xhaka, Xhakiri și Behrami, turcul Inler, ivorianul Djourou, croatul Drmic, chilianul Rodriguez, macedonianul Mehmedi și bosniacul Seferovic, a jucat nemțește.
O echipa foarte solidă, chiar dacă are mulți jucători tineri, campioni mondiali la juniori în 2009, această Elveție a lui Ottmar Hitzfeld întotdeauna a dat impresia că are situația sub control.
Cinică, lipsită de sclipire, dar foarte luptătoare și biciuită de pe bancă de un Hitzfeld căruia-i lipsește doar o Cupă Mondială în palmares, această echipă cosmopolită ar putea să fie una dintre surprizele Turneului Final.
De cealaltă parte, un Ecuador exuberant, de multe ori naiv, a pierdut și pe propria-i mână. La ultima fază a meciului, putea marca dacă exista mai multă atenție. S-a pierdut mingea, Behrami a continuat deși a fost faultat clar, iar elvețienii, ajutați și de inspirația arbitrului uzbec Irmatov, care a lăsat jocul să continue, au marcat un gol pe axa Shaqiri, Rodriguez, Seferovic. Niște puri elvețieni.
O lecție de fotbal, la acest al doilea gol al elvețienilor. O lecție din care multe lucruri se pot învăța. Despre faptul că un meci durează până în ultima secundă, despre a te ridica de jos în minutul 93 al unui meci sufocant, în loc de a te văita și trage de timp și despre faptul că atunci când există profesionalism pe bancă, poți face o mare echipă din acești băieți adunați de prin toate colțurile lumii.
Alex Cozer