Veterani de război cer demisia premierului Chicu: Nu și-a respectat nicio promisiune

by D M
Distribuiti mai departe...

Membrii grupului de inițiativă al protestului de duminică 17 mai au declrat la conferința de presă că premierul Ion Chicu nu a îndeplinit niciuna dintre promisiunile făcute lor, de aceea îi cer demisia.

„Pe 18 mai 2020, premierul Chicu a spus că va organiza un dialog cu veteranii, promisiune care nu a fost îndeplinită nici până acum. Acest lucru arată că Guvernul nu este interesat să ne rezolve problemele, de aceea îi cerem demisia și alegera unui guvern provizoriu din popor”, a declarat Valerii Sava, veteran de război din Anenii Noi.

„Domnule Chicu, doamna Grecianîi și Dodon au fost situații când erați în afara Parlamentului și știți foarte bine ce dureri aveați, dar ați ajuns în fotolii și ați uitat de oamenii care v-au votat și care au vrut să le rezolvați problemele, acolo în interiorul Parlamentului”, a spus într-o adresare către conducerea țării Coadă Mihail, veteran de război din Dubăsarii Vechi.

Veterani au mais psu că protestul lor a fost unul apolitic și că au ieșit în PMAN să-și strige durerea. Participanții au venit să se plângă pe problemele pe care le au și nicio guvernare nu le-a rezolvat. În mass-media s-a vehiculat, fără dovezi, că protestul este susținut și finanțat din protestul este susținut și finanțat din mai multe partide politice.

„Până la urmă cetățenii simpli s-au convins că noi suntem o forță apolitică și optăm pentru interesele întregii națiuni. Suntem contra tuturor clanurilor criminale aflate la guvernare, care, pe parcursul a zeci de ani, nu au hotărât nimic pentru țară”, a mai spus veteranul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.