Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un ajutor de 54 de milioane de euro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova va primi circa 54 de milioane de euro din partea Uniunii Europene în vederea dezvoltării reformelor în domeniul energetic, privind utilizarea biomasei, susținerea stimulării economice a zonelor rurale și în vederea realizării Planului de Acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize.

Asistența financiară va fi acordată țării noastre după ce, astăzi, Prim-ministrul Iurie Leancă şi Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au semnat patru acorduri bilaterale, privind realizarea reformelor în Republica Moldova.

Astfel, Acordul de finantare pentru sprijinirea reformelor iniţiate în contextul realizarii Planului de Actiuni pentru liberalizarea regimului de vize prevede o asistenţă în valoare de 21 de milioane de euro. Un alt acord prevede sustinerea reformelor în domeniul energetic – 10 mil. de euro.

Tot astăzi, cei doi oficiali au semnat Acordul de finantare pentru sustinerea proiectelor pentru utilizarea biomasei, cu o asistență de 9,46 mil. euro şi Acordul de finantare pentru sustinerea stimularii economice a zonelor rurale – 13 milioane de euro.

”Semnarea acestor patru Acorduri de finanţare chiar acum, de către mine şi de domnul Prim-ministru Leancă reiterează angajamentele noastre în relaţia cu Moldova. Vedeţi că nu sunt doar nişte promisiuni politice obişnuite. Deci, este o solidarizare concretă din partea Uniunii Europene, solidaritate manifestată de cetăţenii europeni în relaţia cu cetăţenii Moldovei”, a declarat Jose Manuel Barroso.

La rândul său, Iurie Leancă a mulțumit oficialilor europeni pentru susținerea UE privind realizarea reformelor în Republica Moldova. ”Toate acestea (cele 4 acorduri n.r.) reconfirmă sprijinul pe care ni-l acordă Uniunea Europeană nu doar la nivel politic, dar şi în mod practic, astfel încât beneficiile integrării europene să fie simţite de o parte cât mai mare a cetăţenilor noştri”, a declarat Leancă.

Amintim că Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, se află într-o vizită oficială de două zile în Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...