Un meteorit a căzut în Rusia: „Mingea de foc a aprins cerul, iar pământul s-a cutremurat!”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un meteorit a căzut pe teritoriul Republicii Hakasia, din Rusia. „Pe teritoriul Republicii Hakasia a căzut un meteorit, a confirmat informaţia reprezentantul Comitetului pentru studierea meteoriţilor din cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia, Viktor Grohovski.

Grohovski a precizat că meteoritul a fost de câteva ori mai mic, faţă de meteoritul care a căzut în Lacul Cebarkuli, din regiunea Celiabinsk, în luna febriarie 2013, dar, cu toate acestea, pot fi găsite fragmente din acest meteorit.

„Mingea de foc a aprins cerul, iar pământul s-a cutremurat!”, a declarat o martoră oculară. Locuitorii din oraşul Saianogorsk au trăit un şoc când au văzut în noapte o explozie de lumini, urmată de mai multe bubuituri. Oamenii de ştiinţă ruşi au emis un comunicat în care anunţau prăbuşirea unui meteorit pe teritoriul Republicii Hakasia. Incidentul a fost îndelung comentat pe reţelele de socializare, unde oamenii au postat poze şi scurte filmări care surprind momentul impactului. Un obiect astral, o rocă desprinsă dintr-un corp cosmic, care se presupune că ar fi un meteorit, a căzut pe teritoriul Hakasiei, anunţă site-ul oficial al oraşului Celiabinsk. Impactul s-a resimţit şi în sudul ţinutului Krasnoiarsk din Rusia.

Potrivit unor date oferite de Celula de criză din cadrul Direcţiei regionale şi cea a oraşului Saianogorsk, a Mnisterului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia, la ora locală 18:37 (14:37, ora Moscovei), în Beisk a căzut un meteorit. Obiectul astral a căzut în zona Văii Babik, lângă Saianogorsk, a anunţat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui Republicii Hakasia, Olga Kolesnikova. „Se presupune că acesta ar fi căzut în Valea Babik, unde se află deja echipe de specialişti şi cercetători, care au confirmat fenomenul”, a precizat Olga Kolesnikova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...