Ucraina își dorește ca o parte din datoria sa publică să fie ștearsă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ucraina doreşte ştergerea unei părţi din datoria sa, chiar dacă discuţiile se anunţă a fi complicate, a anunţat vineri ministrul de finanţe ucrainean, Nathalie Jaresko.

Din 12 martie, Kievul a demarat negocieri cu creditorii săi privaţi şi publici care au drept obiectiv deblocarea a 15 miliarde de dolari în cadrul unui plan de ajutor internaţional în valoare de 40 de miliarde de dolari, pe o durată de patru ani.

„Dat fiind nivelul datoriei noastre publice, această restructurare va fi complicată şi va prevedea un amestec între extinderea perioadei de maturitate, reducerea dobânzilor şi a creditului (principal)”, a declarat ministrul de finanţe al Ucrainei, în faţa Council on Foreign Relations la New York.

Slăbită economic de conflictul din est, Ucraina va asista la o creştere a datoriei sale publice la 94% din Produsul Intern Brut (PIB), comparativ cu 40,6% în 2013.

Potrivit ministrului, Kievul şi creditorii săi au interes ca ţara să revină pe o traiectorie „viabilă” şi „să fie în poziţia de a-şi rambursa datoria”. „Nu suntem încă”, a recunoscut Natalia Jaresko, adăugând că discuţiile vor trebui să se încheie rapid, în mai.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...