Streleț: Din cauza demisiei lui Drăguțan nu se va negocia un acord cu FMI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Demisia guvernatorului Băncii Naționale, Dorin Drăguțan, a schimbat mandatul delegației Fondului Monetar Internațional (FMI) din unul de negociere în unul de documentare, a declarat joi prim-ministrul Valeriu Streleț.

Potrivit acestuia, Guvernul „este pregătit” pentru procesul de negociere cu Fondul Monetar Internațional, având drept „prioritate” ajungerea la un acord.

„Până pe data de 21, conform informărilor pe care le-am avut personal, ca prim-ministru, misiunea a avut mandatul de a discuta, negocia și semna un acord memorandum cu Republica Moldova și programul de țară privind politicile economice și finanțare. Urmare a demisiei guvernatorului Drăguțan acest mandat a fost retras”, a declarat Streleț.

În aceste condiții, misiunea FMI urmează să analizeze situația actuală din Republica Moldova și să dea o perspectivă semnării unui acord memorandum după numirea unui nou guvernator al BNM.

Dorin Drăguțan și-a anunțat demisia din funcția de guvernator al Băncii Naționale chiar cu o zi înainte de sosirea misiunii FMI în Republica Moldova.

Citește și: De ce se sabotează un acord cu FMI; Amicul lui Plahotniuc acordă 3 miliarde Moldovei


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...