Schemă frauduloasă de spălare a banilor, în vizorul Procuraturii; vinovatul, pedepsit cu 5 ani închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Directorul SRL ”IFC – Grup”, pe contul căruia, Baştovoi Valentin a transferat ilegal peste 185 mii de dolari, a fost condamnat la 5 ani închisoare.

Potrivit procurorii, în iunie 2011, inculpatul, având intenţia spălării banilor, a acceptat, în lipsa unui temei juridic, primirea pe contul firmei sale din Republica Moldova banilor ce aparţin ”Casco Petroleum Overseas” ltd. din Uganda, transferaţi ilegal de Baştovoi. În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că, inculpatul cunoştea despre faptul că mijloacele financiare sunt ilicite, iar între firma sa şi emitent nu ar fi existat relaţii economice.

În scopul atribuirii unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, inculpatul a dispus transmiterea banilor proveniţi din Uganda de pe contul său către o altă societate unde ”IFC-Grup” SRL deţine pachetul majoritar de acţiuni, iar inculpatul activează în calitate de director comercial.

În noiembrie 2013, inculpatul a fost achitat de Judecătoria Buiucani pe motiv că faptele acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Procurorii au contestat sentinţa de achitare, iar recent, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea spălării de bani şi condamnat la 5 ani închisoare.

Amintim că, în decembrie 2013, Baştovoi Valentin a fost condamnat pentru delapidarea averii străine la 8 ani de detenţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...