România oferă pensii de foști deținuți politic membrilor Grupului Ilașcu

by D M
Distribuiti mai departe...

Cei patru foști deținuți politici, condamnați la ani grei de închisoare, în 1993, de un tribunal de la Tiraspol, vor beneficia de o pensie oferită de statul român. Este vorba despre Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa. Legea care prevede acest lucru a fost promulgată astăzi, 7 august, de președintele României, anunţă autorul acesteia, deputatul român Eugen Tomac.

Într-o postare pe Facebook, Eugen Tomac a scris că cei patru cetățeni români „se bucură astăzi, după un efort de mai bine de zece ani, de recunoașterea și aprecierea statului român, meritate pe deplin”.

Ilie Ilașcu, originar din raionul Fălești, a fost condamnat la moarte, dar a fost eliberat în 2001. Alexandru Leșco a fost condamnat la 12 ani de închisoare și a fost eliberat în 2004, după executarea întregii pedepse ilegale. Andrei Ivanțoc și Tudor Popa au fost condamnați la 15 ani de închisoare și au fost eliberați în 2007.

deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...