Renato Usatîi: Moldova are nevoie de magazine sociale, farmacii, piețe și transport de stat

by D M
Distribuiti mai departe...

Statul trebuie să reglementeze sferele cu impact asupra populației, altminteri oamenii vor rămâne ostaticii corupției. În ultimii treizeci de ani, statul moldovenesc nu a existat pentru a soluționa problemele cetățenilor, ci cu un cu totul alt scop: de a asigura accesul nelimitat al așa-zisei elite la diferitele scheme de corupție. Din această cauză în țară nu erau implementate proiecte sociale și nu erau reglementate afacerile cu valență socială. Pe hârtie există multe norme, în realitate însă funcționează doar o singură regulă – funcționarii și conducerea politică procedează doar cum le e profitabil. Despre aceasta a declarat, la o întâlnire cu cetățenii, candidatul Partidului Nostru la funcția de șef de stat, Renato Usatîi.  

Încă în 2014, Renato Usatîi propusese ca în țară să fie înființată o rețea de magazine sociale și de farmacii de stat pentru ca oamenii să poată procura mărfuri de primă necesitate la prețuri rezonabile. Usatîi i-a propus de două ori lui Igor Dodon să implementeze acest proiect: în 2014, când partidul său ”Patria” a fost eliminat în mod arbitrar din alegerile parlamentare, și în 2016, când Renato Usatîi nu a fost admis să participe la alegerile prezidențiale. În ambele cazuri răfuiala cu politicianul din opoziție era în avantajul lui Dodon. Ajuns la putere însă, el n-a implementat nici propriile proiecte sociale, nici proiectele lui Usatîi.

”În anul 2016 i-am pus lui Igor Dodon câteva condiții pentru a-l susține în turul doi al alegerilor prezidențiale. În programul nostru din 2014, când am fost, de asemenea, eliminați din alegeri, aveam trei inițiative. Este vorba despre farmacii de stat și magazine sociale, dar și despre acordarea indemnizației unice la nașterea primului copil în mărime de 15.000 de lei, la al doilea copil – 25.000 de lei și la al treilea copil, de 50.000 de lei”, a relatat liderul Partidului Nostru în cadrul întâlnirii cu locuitorii raionului Briceni.

Renato Usatîi a explicat că în această privință nu s-a făcut nimic pentru că nu e profitabil pentru autorități.

”L-am rugat (n.r.Igor Dodon) să fie deschisă cel puțin o singură farmacie de stat în fiecare raion. O să vă explic de ce nu au fost deschise. Pentru că în prezent, proprietarii farmaciilor sunt câteva firme care decid cât va costa citramonul, dimedrolul și toate celelalte medicamente. Statul nu face în continuare nimic. Nimeni nu are de gând să constrângă businessul privat, dar statul trebuie să devină pentru acest sector o alternativă, care să-i facă concurență. Până în prezent, autoritățile nu s-au preocupat de această problemă la nivel național”, a declarat Usatîi.

Din același motiv nu a fost soluționată problema deschiderii de către stat a magazinelor sociale.

“Un magazin social trebuie să existe în fiecare sat. Micul adaos la preț trebuie să acopere doar salarizarea vânzătorului și consumul de electricitate. Statul nici nu cheltuie bani cu asta: produsele sunt procurate la piața angro, sunt aduse în sat și vândute cu un mic suprapreț. Sunt niște proiecte elementare care trebuiau să fie implementate. Și nu au nicio legătură cu faptul dacă statul are bani sau nu are”, a declarat Usatîi.

În opinia lui Usatîi, un alt domeniu în care este necesară intervenția statului este transportul public. În legislație sunt stipulate mecanismele de influențare a particularilor, dar în realitate totul se reduce la banala corupție. Ca rezultat, sunt dezvoltate doar rutele profitabile, iar mulți locuitori ai satelor rămân blocați în localitățile lor, fiind aproape imposibil să ajungi în oraș cu un autobuz care circulă doar o dată pe zi. Unde mai pui că și prețul e mare.

Renato Usatîi a abordat acest subiect de câteva ori în cadrul întâlnirilor cu locuitorii raioanelor – oamenii se plâng că deplasările de la sat la oraș cu mijloacele de transport public sunt greu accesibile și costisitoare. Transportatorii majorează prețurile și lungesc intervalele pe rutele pe care le consideră nerentabile. Oamenii sunt lipsiți, de fapt, de libertatea de circulație.

Locuitorii satului Miciurin din raionul Drochia sunt nemulțumiți de tarifele pentru transportul de pasageri. ”Există rute rentabile și rute nerentabile. După câte înțeleg, ruta voastră e nerentabilă și de aceea tariful e mare. Dar atunci când există un control din partea statului și când e vorba de o firmă mare, transportatorul câștigă bani pe rutele profitabile, dar activează și pe unele rute pe care nu câștigă nimic”, a explicat liderul PN și a adăugat ”Adică, la o abordare complexă, rutele profitabile trebuie să acopere cheltuielile pentru cele neprofitabile și să echilibreze tariful. Dar la noi în țară oamenii s-au obișnuit să-și ia lor tot ce e profitabil, iar toate celelalte nu interesează pe nimeni. Iată, însă, cum ar trebui să fie: dacă cineva vrea să-și asume afacerea, fie că ia toate rutele de la nord, fie nu se alege cu nimic. Pentru că nu e corect să se circule doar pe rutele bune, astfel ca pe alte direcții oamenii să nu se poată deplasa”.

”De aceea spun că este necesar controlul din partea statului. Transportul trebuie să fie controlat de stat și să circule unde trebuie, nu unde vrea”, a conchis Usatîi.

După spusele lui, în loc să reglementeze sfera transportului, statul moldovenesc de pe vremea lui Plahotniuc a transmis în proprietate privată autogările, iar pe vremea lui Igor Dodon nu a făcut nimic pentru a le restitui.

”Au vândut toate autogările. I le-au vândut mai întâi lui Șor, apoi Șor le-a vândut unor străini, iar străinii le-au vândut unor terțe persoane deja acum, în Moldova. Pe cine deranjau aceste autogări? De ce nu au rămas în proprietatea statului?”, a spus Usatîi, răspunzând la o întrebare referitoare la nemulțumirea locuitorilor satelor din împrejurimi de orarele autogării din Bălți.

În toate țările civilizate transportul public este considerat o sferă de stat strategică, deoarece în lipsa mecanismelor de influențare a transportatorilor privați și în lipsa marilor companii de transport de stat este imposibil ca oamenii din toate colțurile țării să fie asigurați în măsură egală cu libertatea de circulație.

Acum câțiva ani, toată lumea a aflat cum e abordată această problemă în Japonia. Pe insula Hokkaido o gară de cale ferată nu a fost mult timp închisă doar pentru că o elevă putea să ajungă la școală doar cu trenul.

Referindu-se la Calea Ferată din Moldova, Renato Usatîi a declarat că nici una dintre precedentele conduceri de stat n-a catadicsit nici măcar să le solicite specialiștilor un proiect de modernizare a ei.

Usatîi consideră că în primul rând trebuie reparate căile ferate. Altminteri viteza de deplasare a trenurilor va rămâne la nivelul de 40-50 de kilometri pe oră.

”Astfel degrabă orice căruță va merge mai repede decât un tren local. Chiar și la periferiile cele mai îndepărtate ale Rusiei, de exemplu, viteza trenurilor este de 160 de kilometri pe oră chiar cu aceleași vagoane produse de uzina din Tver care circulă și în Moldova”, a menționat Usatîi.

În opinia sa, este necesar, de asemenea, să fie revizuit procesul de instruire a tinerilor specialiști în acest domeniu atâta timp cât mai există feroviari care își pot împărtăși experiența.

”Dezvoltarea transportului, deopotrivă cu dezvoltarea industriei și agriculturii, trebuie să devină un obiectiv important al planului general de modernizare a Moldovei, în elaborarea căruia intenționez să-i antrenez pe cei mai buni experți internaționali. Fără un astfel de plan nu ne va reuși nimic”, a spus Usatîi.

Situația piețelor din Bălți denotă clar cât de importantă este reglementarea de stat în domeniile cu impact major asupra populației. Sunt unicele piețe din țară care au rămas în gestiunea statului, fiind subordonate întreprinderii municipale ”Asociația piețelor”.

Doar datorită acestui fapt în anul 2015, eliminând corupția, Renato Usatîi a reușit să sporească profitul acestei întreprinderi cu 200 la sută pe lună și să-l reinvestească în renovare. Acum piața ”Second Hand” din Bălți seamănă mai mult cu un centru comercial decât cu un bazar post-sovietic clasic. Piața de confecții de pe strada Caraciobanu (cea mai mare din nordul țării) este pavată cu dale, tot acolo au fost construite căi de acces noi, au fost înlocuite rețelele de comunicații. A fost reparată capital piața din regiunea stației ”Voshod”. La piața centrală tarabele sunt dotate cu vitrine frigorifice și cântare electronice. Oamenii plătesc pentru închirierea tarabelor prin bancă – în spațiul comercial au fost instalate terminale.

Principalul însă constă în faptul că statul sau, ca la Bălți, administrația locală, poate promova o politică socială. Orașul Bălți este unicul din țară în care comercianții nu au plătit pentru arenda locurilor atâta timp cât piețele au fost închise în perioada carantinei severe.

Modelul bălțean de reglementare de stat corectă trebuie să înceapă a funcționa în toată țara. Doar în acest caz în Moldova vor apărea farmaciile de stat și magazinele sociale, iar oamenii se vor putea deplasa fără probleme din orice sat la oraș. Dar cu o condiție foarte importantă: pentru ca toate acestea să funcționeze, trebuie învinsă corupția. Renato Usatîi a făcut-o la Bălți, deci, o va face și în toată țara.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...