Putin își dorește o uniune monetară cu Belarus și Kazahstan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Rusiei Vladimir Putin a propus vineri, la Astana, crearea unei uniuni monetare după exemplul zonei euro între Rusia, Belarus și Kazahstan.

În opinia liderului de la Kremlin, crearea unei astfel de uniuni ar permite o reacție mai „adecvată” la amenințările de ordin economic și financiar și ar „proteja spațiul economic unic” creat între cele 3 state și Armenia.

„Credem că a sosit timpul să vorbim despre posibilitatea creării unei uniuni monetare pe termen lung”, a declarat Putin la finalul discuțiilor de la Astana, cu președinții Kazahstanului și Belarusului.

Cele trei state au creat, alături de Armenia, la 1 ianuarie 2015, Uniunea Economică Euroasiatică. La uniune urmează să adere și Kârgâzstan în luna aprilie a acestui an.

Deși între statele membre ar trebui să existe o circulație liberă a mărfurilor, Kazahstanul a impus restricții la importul anumitor tipuri de mărfuri din Rusia, din cauza deprecierii masive a rublei, fapt care afecta companiile kazahe.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...