Profesor universitar de 76 de ani, acuzat de hărţuire sexuală a unei studente

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un profesor universitar din Chişinău este învinuit de procurori de hărţuire sexuală a unei studente. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor, după ce studenta a depus o plângere în care reclama comportamentul nepotrivit al profesorului în vârstă de 76 de ani.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în cadrul investigaţiilor s-a stabilit că profesorul i-a dat de înţeles unei studente că ar dori să întreţină cu ea raport sexual pentru a o evalua pozitiv la disciplina pe care o preda. Studenta a înregistrat discuţia cu profesorul şi a prezentat-o Comisiei de etică a universităţii, care, în urma acestui caz, a decis eliberarea profesorului din funcţie.

Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale anunţă că urmărirea penală pe acest caz a luat sfârşit, iar dosarul a fost expediat pentru examinare în Judecătoria sectorului Buiucani. Dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate de procurori, pedagogul riscă o amendă de cel mult 10 mii lei sau până la 240 ore muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau închisoare de până la 3 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...