Primele „păcate” ale premierului desemnat Pavel Filip

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul desemnat la funcţia de premier, Pavel Filip, pentru care şi-au pus semnătura 55 de deputaţi, locuieşte într-un imobil de lux din sect. Buiucani al capitalei, informează Ziarul de Gardă.

Majoritatea parlamentară formată în condiţii controversate a reuşit, după două tentative eşuate, să impună un premier din partidul lui Vladimir Plahotniuc. Pavel Filip era, din ianuarie 2011, ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în Guvernul de la Chişinău. Analiştii de la Chișinău îl consideră însă doar o unealtă a lui Plahotniuc, iar jurnaliştii au descoperit deja semne de întrebare cu privire la integritatea noului premier.

Casa este înregistrată pe numele unuia din cei doi copii ai oficialului, acum în vârstă de 24 de ani. Aceasta însă nu se regăseşte în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a funcţionarului.

În 2014, actualul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor a vândut o altă casă de locuit, în centrul Chişinăului, pe str. Vasile Alecsandri, cu 3 milioane de lei. Cumpărătorii sunt Anatolie Untură, fondatorul unei firme cu activităţi în domeniul tehnologiilor informaţionale şi Lia Bejenaru, jurnalistă, care a lucrat anterior la Publika TV. Tranzacţia s-a făcut cu ajutorul unui credit de 2,95 de milioane, contractat de cei doi de la Eximbank, chiar în ziua semnării contractului de vânzare/cumpărare.

Conform declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2014, Pavel Filip, care este acum ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, în 2014 a raportat un venit de 3 milioane de lei din vânzarea unei case de locuit, în urma unui contract de vânzare/cumpărare din 17 septembrie 2014. Casa din str. Alecsandri are, conform datelor cadastrale, o suprafaţă de doar 68 m.p. şi două construcţii accesorii. Ea a fost ridicată în anii 2000, aparţinând, până în septembrie 2014, soţilor Pavel şi Tatiana Filip. Imobilul a intrat în posesia soţilor Anatolie Untură şi Lia Bejenaru la 17 septembrie 2014, în urma unui contract de vânzare/cumpărare. Tot atunci, Untură şi Bejenaru au semnat un contract de ipotecă cu Eximbank, în valoare de 2,95 milioane de lei. Conform declaraţiei lui Pavel Filip, pe imobil el a obţinut 3,062 milioane de lei.

Candidatul la funcţia de premier nu a declarat casa de milioane în care locuieşte

Pavel Filip, în declaraţia sa cu privire la venituri şi proprietate pe anul 2014, depusă în august 2015, când devenea, din nou, ministru, scrie că a vândut casa din str. Alecsandri cu 3 milioane de lei şi că deţine doar o altă casă, de 53 m.p., pe care a primit-o drept moştenire. Casa nu are o valoare cadastrală.

Candidatul majorităţii la funcţia de premier mai declară câteva terenuri agricole, un BMW X5, dar şi peste 300 mii de lei în conturi.

Oficialul, însă, nu a indicat imobilul în care, de fapt, locuieşte, aflat pe str. Vasile Pogor din sect. Buiucani al Capitalei. Casa este una impunătoare, de peste 300 m.p., cumpărată în 2011 de Dumitru Filip, unul din cei doi fii ai actualului ministru. Dumitru Filip are acum 24 de ani şi jumătate, fiind născut în august 1991. În perioada în care a devenit proprietarul casei de lux avea însă doar 20 de ani. Imobilul valorează peste 7 milioane de lei, conform preţului de piaţă, chiar dacă, la Cadastru, acesta este evaluat la doar (!) 2,8 milioane de lei, iar terenul pe care este construit, la 600 de mii de lei. Imobilul este acoperit cu ţiglă metalică iar pereţii sunt din piatră de calcar, aşa cum arată informaţiile cadastrale. Vecinii din zonă confirmă faptul că, în imobilul de lux locuieşte de fapt, Pavel Filip, actualul candidat al majorităţii la funcţia de premier.

Un alt lucru important este faptul că Dumitru Filip, proprietarul casei, locuieşte, de fapt, în Marea Britanie, acolo unde studiază începând cu anul 2012. Informaţia este făcută publică de acesta pe un site de socializare.

Întreaga investigație poate fi citită aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...