Președinta Lituaniei: După Ucraina, următoarea țintă a Rusiei va fi Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia încearcă în Ucraina să ”rescrie frontierele din cel de-al Doilea Război Mondial” și următoarea țintă a Moscovei ar putea fi Republica Moldova, iar în acest timp Europa ”nu reușește întotdeauna să înțeleagă ce se întâmplă”, a avertizat joi președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

”Trebuie să acționăm imediat”, a punctat ea la sosirea la Bruxelles la summitul european extraordinar dedicat crizei ucrainene, însă a adăugat cu regret că nu crede că la această reuniune se va decide vreo ”acțiune rapidă”.

”După Ucraina urmează Moldova, iar după Moldova vor fi alte țări”, a avertizat președinta Lituaniei, referindu-se la ”brutala agresiune” a Rusiei împotriva Ucrainei.

Dalia Grybauskaite, care a fost și comisar european, a reamintit cu această ocazie că Rusia a desfășurat recent manevre militare în Marea Baltică, în apropierea Poloniei și a țării sale. ”Trebuie să înțelegem că este ceva grav. Dacă permitem acest lucru, atunci o să vină și rândul altcuiva”, a atenționat ea. ”Este vorba despre vecinătatea noastră, de regiunea baltică, nu doar de Ucraina”, a conchis președinta Lituaniei.

În timpul unei vizite efectuate miercuri la baza aeriană a NATO din Lituania, ea a cerut Alianței Nord-Atlantice să-și sporească prezența în țările baltice. Aceste țări nu au o aviație militară capabilă să asigure protecția spațiului lor aerian, motiv pentru care Statele Unite și-au asumat această sarcină în luna ianuarie, când au trimis la baza din Lituania patru avioane de vânătoare F-15 și urmează să suplimenteze numărul lor cu încă șase.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...