Premieră științifică: Proteză de bazin uman, montată cu succes la un tânăr din Italia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Medici de la spitalul universitar din Torino au realizat cu succes, în premieră mondială, o intervenție chirurgicală de montare a primei proteze de bazin, la un tânăr de 18 ani, informează AFP.

Tânărul suferea de o formă de tumoare canceroasă localizată la oasele bazinului — osteosarcom — și urmase tratament cu chimioterapie timp de un an, însă boala avea nevoie de o soluție mai radicală.

Chirurgii ortopezi ai centrului local de traumatologie au comandat la o companie din Statele Unite o proteză care să înlocuiască jumătate din oasele bazinului pacientului. Potrivit unui comunicat al spitalului, proteza a fost construită din titan și acoperită cu tantal, un material care se integrează cu oasele umane.

În timpul unei intervenții chirurgicale de 11 ore și jumătate, efectuate la începutul acestei săptămâni, medicii au îndepărtat pacientului jumătatea din dreapta a oaselor bazinului și șoldului afectate de osteosarcom și au înlocuit-o cu proteza din titan.

Intervenția s-a încheiat „cu un rezultat final excelent”, iar tânărul este acum treaz, la terapie intensivă și respiră fără aparate, a menționat sursa citată de AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...