Era odată un leu. Mai exact – un lei şi 61 bani în contul meu din BEM. Din 2007 încoace.
Ca persoană fizică n-am mai avut nici un fel de relaţii financiare cu BEM. Doar un leu lăsat acolo.
Azi o situaţie la poarta unei filiale BEM mi-a stârnit dorinţa să-mi iau leul acasă. Chiar dacă urma să-mi fie plătit leul meu tot din leii mei pe care urmează să-i plătesc ca impozite mulţi ani înainte. Povestea miliardului – e o altă poveste.
Merg la o filială BEM. La ghişeu mi se spune că plata serviciilor comunale nu se acceptă (o altă prostie inexplicată deocamdată, deoarece BEM oficial încă are licenţă şi până nu demult atrăgea chiar şi depozite). Zic nu vreau să achit, vreau să-mi iau leul. Doamna fără să verifice datele din buletin şi înregistrările din sistem mă întreabă dacă am şi libret de economii (mai este şi aşa ceva). Zic nu am. E un cont curent deschis încă în 2005. Bine, zice doamna, 15 lei trebuie să achitaţi pentru că aţi pierdut libretul (!). Eu? Să mai plătesc 15 ca să-mi iau leul meu? O fi poate un leu mai deosebit, dar nu face alţi 15 lei tot din buzunarul meu.
M-a „dat” la o altă doamnă. Amabilă. Diferită decât întreaga BEM. I-am prezentat buletinul şi m-a informat că sistemul „vede” doar acei deponenţi care au deschis conturi doar la această filială (!!!). Şi că ar putea solicita informaţie de la oficiul central al BEM, dar oricum trebuie să merg să-mi iau leul de la filiala unde am deschis contul. Nu trebuie, oricum voi merge să-mi iau leul. Aşa că nu trebuie deranj inutil. Dar a fost o doamnă foarte amabilă. Aşa cum ar trebui să fie atitudinea faţă de clienţi.
Venit-am unde în 2005 am deschis contul şi unde, presupun, leul meu este în siguranţă din 2007.
„Plăţi nu primim. Ce doriţi?” a fost în loc de buna ziua. Chiar dacă eu am zis buna ziua. Înţeleg, pentru lumea de acolo aceste cuvinte sună ca o batjocură poate. Zile grele. Între timp am auzit cum bărbatul din pază repeta un text bine învăţat celor care tot veneau să achite serviciile comunale: „mergeţi la banca V sau la banca E sau mai bine la poştă”. Două bănci şi-o poştă. Nu e greu de înţeles de ce.
Doresc să-mi iau leul acasă. L-am lăsat aici din 2007. „Aveţi libret de economii?”. Aceiaşi întrebare (nu mi-a zis de 15 lei). Zic nu, dar am buletin de identitate. Şi contul l-am deschis în această filială. Puteţi verifica în sistem. S-a uitat. N-a văzut nimic. Leul meu a dispărut din sistemul lor. Dar era. Eu în fiecare an când depuneam declaraţie ca persoană cu demnitate publică solicitam extrasul din cont. Acum nu-i.
În ajun de Ziua Independenţei am senzaţia că cineva îmi fură LEUL. Chiar şi cel din contul de la BEM.
După sărbătoare încep recuperarea leului meu, chiar dacă tot din banii mei. Am şi libret de economii. Am extrase care confirmă că leul meu era acolo. Sau poate când îl găsesc îi las să “plece”, marcat cu un semn anume că e al meu – să văd în care bancă va ajunge. Poate îmi arată drumul miliardului …