(VIDEO) Motivul pentru care a fost ucis Nemțov? Filmul realizat de activist, în care critică dur Kremlinul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Opozantul rus Boris Nemțov, asasinat vineri în apropierea Kremlinului, s-a remarcat în 2014 și printr-o serie de materiale video prin care încerca să combată propaganda presei rusești și să scoată la iveală „minciunile” președintelui Vladimir Putin.

Astfel, în 2014, de la începutul conflictului din Ucraina, Nemțov a produs mai multe filmulețe care prezentau dovezi clare despre implicarea directă a Federației Ruse în luptele din Ucraina, începând cu „omuleții verzi” din Crimeea, anexarea peninsulei de la Marea Neagră, doborârea aeronavei MH 17 sau destabilizarea regiunii Donbas prin livrarea de armament și trimiterea de mercenari.

De asemenea, Nemțov s-a axat și pe situația economică dificilă din Rusia, care a dus la devalorizarea cu aproape 100% a rublei rusești în 2014, la o inflație de peste 11% și la o explozie a prețurilor, în special cele la alimente.

Toate aceste materiale video, extrem de critice la adresa regimului lui Vladimir Putin, au fost unite și prezentate vineri, chiar în ziua asasinării sale, pe rețelele de socializare și youtube. Susținătorii săi susțin că inclusiv acest fapt ar fi determinat asasinarea lui Boris Nemțov.

Pe de altă parte, mai mulți oficiali europeni au vorbit despre anumite dovezi pe care Nemțov se pregătea să le prezinte în scurt timp, privind implicarea Rusiei în estul Ucrainei.

Potrivit lui Elmar Brok, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Nemțov a fost ucis din cauza intenției sale de a publica un raport cu privire la prezența trupelor ruse în estul Ucrainei.

Cu o opinie similară a venit sâmbătă și președintele ucrainean, Petro Poroșenko.

„A spus că va dezvălui dovezi convingătoare ale implicării forțelor armate ruse în Ucraina. Cineva se temea foarte mult de asta… L-au ucis”, a declarat Poroșenko într-un comentariu televizat în timpul unei vizite în orașul Vinița.

Prietenii activistului susțin că acest dovezi au fost sustrase sâmbătă, în timpul unor percheziții la domiciliul lui Nemțov.

Citește și: (VIDEO) Din apartamentul lui Nemțov au fost sustrase toate dovezile privind implicarea Rusiei în Ucraina


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...