Maia Sandu învinge în primul tur al scrutinului prezidențial. Au fost procesate 100% din procesele verbale

by D M
Distribuiti mai departe...

Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Aceasta a luat 36,16%, adică 487 635 de voturi, după procesarea a 100% din procesele verbale. Pe locul doi se află Igor Dodon, candidat independent susținut de PSRM, cu 32,61%. Urmează Renato Usatîi cu 16,90%, Ivanov Violeta – 6,49%, Andrei Năstase – 3,26%, Octavian Țîcu – 2,01%, Tudor Deliu – 1,37%, Dorin Chirtoacă – 1,20%.

Astfel, Maia Sandu şi Igor Dodon se vor întâlni în turul doi, preconizat pentru data de 15 noiembrie, în alegerile prezidenţiale din R.Moldova.

Conform Codului Electoral, în turul doi, se va considera ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. În cazul în care candidaţii vor avea numărul de voturi egal, va fi declarat câştigător cel care a obţinut cele mai multe sufragii în primul tur. În cazul în care ambii candidați au acumulat același număr de voturi și în primul tur, Comisia Electorală Centrală efectuează tragerea la sorţi, consemnând faptul respectiv într-un proces-verbal.

Dacă unul dintre candidaţi se retrage, cel care rămâne în cursă e considerat ales dacă a întrunit cel puţin jumătate din voturile celor care au participat la alegeri. În turul doi, alegerile vor fi declarate valabile indiferent de numărul de participanţi.

deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...