Un număr din ce în ce mai mare de state în curs de dezvoltare se orientează spre compatrioţii lor de peste hotare pentru strângerea de fonduri prin promovarea de „bonduri pentru diaspora”, o strategie de finanţare lansată cu succes de India şi Israel, dar care uneori este greu de imitat, informează Reuters.
Potrivit datelor Băncii Mondiale din 2013, aproximativ 250 milioane de persoane, sau 3% din populaţia lumii, trăiesc în afara ţărilor în care s-au născut. Aceşti oamenii reprezintă o sursă importantă de finanţare pentru ţările de origine în condiţiile în care anul trecut au trimis acasă aproximativ 440 miliarde de dolari, de trei ori mai mult decât ajutoarele globale pentru dezvoltare. Fondurile strânse de guverne în mod direct din vânzarea de obligaţiuni către cetăţenii lor de peste hotare reprezintă doar o mică parte din suma totală, însă este pe cale să crească având în vedere recentele anunţuri.
Egiptul a anunţat că vrea să vândă obligaţiuni denominate în dolari sau euro pentru a-şi acoperi deficitul de valută. Kosovo a propus luna trecută emiterea de obligaţiuni pentru expatriaţi. Sri Lanka a discutat anul trecut emiterea unor astfel de obligaţiuni, iar Nigeria a relansat planurile privind emiterea de obligaţiuni pentru diaspora.
Însă nu toate eforturile în acest sens au avut succes. Motivul este că multe ţări supraestimează generozitatea cetăţenilor care trăiesc peste hotare. Un exemplu de eşec a fost Grecia care în 2011, în cea mai gravă perioadă a crizei datoriilor, nu a putut să strângă suma de trei miliarde de dolari pe care şi-a propus-o din partea celor aproximativ trei milioane de greci care trăiesc în SUA. Anterior, în anul 2009, Etiopia nu a putut finanţa construcţia unui proiect hidroenergetic pentru că nu a reuşit să îi convingă pe investitori că îşi va rambursa datoriile.
De asemenea, Republica Moldova a renunţat să mai emită „bonduri pentru diaspora”, după ce a ajuns la concluzia că moldovenii de peste hotare nu sunt dispuşi să investească în obligaţiuni şi ar prefera mai degrabă depozitele în băncile locale care oferă dobânzi importante.
„Multe guverne trebuie să analizeze cu atenţie care este relaţia lor istorică cu diaspora şi să fie realiste în calculele lor atunci când fac oferte de investiţii”, a apreciat Liesl Riddle, profesor la Universitatea George Washington, care a studiat finanţarea din diaspora.
Avantajele oferite de investiţiile din diaspora sunt clare. Investitorii care au o legătură personală cu o ţară sunt mai înclinaţi decât străinii să îşi asume riscuri în moneda locală, susţine Dilip Ratha, manager la divizia de remitenţe a Băncii Mondiale. În plus, cei din diaspora sunt mai dispuşi să îşi menţină investiţiile în perioade de criză decât fondurile care domină piaţa obligaţiunilor emergente. „Când vine vorba de investitorii instituţionali există riscul apariţiei unei mentalităţi de turmă…Imediat ce apare ceva îngrijorător toată lumea fuge spre uşă”, a subliniat Dilip Ratha, potrivit căruia aceasta este o problemă mult mai mică în cazul investitorilor expatriaţi în întreaga lume.
Însă nu doar guvernele sunt interesate de banii din diaspora. Liesl Riddle susţine că a avut mai multe întâlniri cu mari firme de asset management care sunt interesate de lansarea unor fonduri concentrate pe anumite ţări pe care să le promoveze în rândul diasporelor. Cu toate acestea, pe fondul scăderii costurilor cu remitenţele, progreselor în tehnologie şi mişcărilor de persoane, investiţiile din diaspora vor creşte.