Leancă liderul: Moldova este un stat captiv, Moldova trebuie să scape de Plahotniuc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Iurie Leancă și-a prezentat ieri noul proiect politic, denumit Partidul Popular European. Acolo a ținut un discurs lung și catalogat de mulți drept neinspirat și nesincer.

Mai jos vă prezint un exemplu de discurs care m-ar fi determinat să cred că Leancă e un lider veritabil, care merită a fi susținut.

Stimați prieteni, acest discurs trebuia să arate cu totul altfel, dar eu am hotărât că nu mai merită să-i mint pe toți cei 40% din cetățenii Republicii Moldova care au încredere în mine, care își doresc sincer ca măcar copiii lor să locuiască într-o țară mai bună, într-un stat cu adevărat european.

Am decis că moldovenii nu mai au nevoie de discursuri duplicitare, fricoase, scrise de tot felul de experți de dincolo sau dincoace de Prut. Destul cât timp de 5 ani de zile, dar în special în ultimul an și jumătate, perioada în care am fost în fruntea Guvernului, am ezitat să spun lucrurilor pe nume din teama de a nu-i supăra pe cei care asigurau așa-zisa guvernare proeuropeană.

Înainte de toate vreau să-mi cer scuze, dragi concetățeni, de la voi, pentru multitudinea de greșeli pe care le-am făcut în perioada în care am fost premier. Pentru că din start am fost nevoit să pun mai presus decât interesele statului, interesele unor grupuri mafiote, care prin amenințări, intimidări și șantaj au ajuns să facă din Republica Moldova un stat captiv.

Din păcate, naiv fiind și crezând sincer că integrarea europeană se poate realiza făcând compromisuri cu acest sistem mafiot, am închis în nenumărate rânduri ochii la hoțiile, jaful și dezmățul care au făcut ca Republica Moldova să ajungă în 2014 cel mai corupt stat din lume.

Furturile din sistemul bancar, cedarea Aeroportului, reprezintă doar vârful aisbergului, în toată perioada această Moldova a fost jefuită, la nivel mai înalt sau mai mic, cu complicitatea mea indirectă. Recunosc acest lucru și îmi cer scuze în special de la voi, toți cei care aveți încredere în mine.

Dar cea mai mare greșeală, pe care o regret cel mai mult, am făcut-o în luna ianuarie a acestui an, când orbit de dorința de a obține un nou mandat în fruntea Guvernului, am dat cu piciorul într-o șansă unică de a schimba lucrurile în Moldova.

Nu știu cât de sincer a fost Mihai Ghimpu atunci când a spus că-și dorește ca în fruntea Procuraturii Generale să avem un cetățean european. Dar cu siguranță acest lucru trebuie să se întâmple. Și nu este de ajuns doar că procurorul general să fie o persoana integră și profesionistă din Uniunea Europeană. Avem nevoie de o misiune europeană în justiție. Avem nevoie de expertiza colegilor noștri europeni în Procuratură, la CNA, în judecătorii, curțile de apel și Curtea Supremă de Justiție. Avem nevoie de un Consiliu Superior al Magistraturii integru, format din profesioniști străini, și nu acele epave corupte pe care le avem astăzi.

Știu că ar fi fost mici șanse ca acest lucru să se întâmple acum. Dar dacă m-aș fi alăturat colegilor liberali în acest deziderat, poate aș fi atras de partea mea mai mulți colegi din PLDM. Cu siguranță toți alegătorii proeuropeni, și nu doar ei, ar fi fost de partea noastră și măcar am fi arătat adevărata față a falșilor proeuropeni, cărora le este frică de o justiție veritabilă, pentru că ei ar fi primii care ar merge la pușcărie.

Mi-a fost frică să spun sus și tare acest lucru, deși știu bine că doar într-o astfel de formulă Moldova ar mai putea fi salvată.

Dragi concetățeni, cei care mi-au scris un alt discurs, mi-au cerut să spun că Moldova este în prezent controlată de comuniști. Aceasta ar fi fost cea mai mare minciună pe care v-aș fi putut-o servi. Comuniștii nu mai există. Sunt doar o gloată de animale flămânde, care vor să mai rupă și ei cu colții lor ce-a mai rămas din amărâta noastră țară. Acești așa-ziși comuniști și-au călcat peste orice principii ideologice, politice, morale, doar pentru a li se oferi și lor un loc la treuca din care încă se mai mănâncă bine.

PCRM-ul, la fel ca PLDM-ul, sunt două partide controlate în totalitate de cel mai mare rău care există astăzi în Republica Moldova. Acest rău se cheamă Plahotniuc, iar din 2009, când abia își țesea structura mafiotă și până astăzi, el a stat în spatele celor mai multe rele petrecute aici.

El a acaparat aproape toată presa din această țară, prin intermediul căreia sunteți mințiți în ultimul hal zi de zi. El a distrus încrederea în economie, prin atacurile raider prin care a deposedat de acțiuni oameni de afaceri sinceri, din țară și de peste hotare. El a fost cel care a făcut din Centrul Național Anticorupție o bâtă a sa împotriva celora care i se opun. El este cel care a adus Procuratura generală la situația în care este astăzi, prin niște marionete corupte, precum Zubco sau Gurin. Dar cel mai mare rău pe care l-a făcut este că a pus în fruntea justiției niște indivizi lipsiți de orice calitate morală. Aceștia au permis sistemului judecătoresc să se transforme în această castă mafiotă, într-un stat în stat, în care dezmățul este unul abominabil.

M-au sfătuit să spun că PLDM ne pune bețe în roate în constituirea formațiunii noastre politice. Este adevărat, dar nu pot să mă plâng de acest lucru, pentru că atâta timp cât am fost membrul acestui partid, am contribuit, prin tăcerea mea, la distrugerea altor formațiuni de dreapta, care puteau deveni unele alternative viabile pentru sistemul mafiot de astăzi. Am aprobat excluderea mișelească a partidului lui Usatîi din cursa electorală, doar pentru că Plahotniuc se speriase că un proiect pe care-l lăsase să existe, prinsese prea mult la popor și putea deveni periculos.

Mi-au zis să-l atac pe Filat. Să spun cât de rău este. Dar care mai este rostul de a ataca acest cadavru politic? Acest individ care își mai dorește un singur lucru, să arate cât de devotat îi este lui Plahotniuc, pentru ca acesta să nu-l ejecteze din sistemul său mafiot? La fel ca și Voronin, Filat este un trepăduș politic, un yesmen, care va face tot ce-i spune Plahotniuc. Știe că alternative nu are, deoarece îl paște pușcăria pentru toate hoțiile comise din 2009 încoace.

Acestea sunt lucrurile pe care am vrut să vi le spun eu, dar nu consilierii mei, cei care sunt plătiți pentru a mă determina să vă mint în continuare.

Știu că realitatea este foarte dură, știu că multora dintre dumneavoastră chiar le place să fie mințiți. Dar este nevoie de o altfel de politică în Republica Moldova, pentru că acum este ultima șansă. Împreună trebuie să ne unim pentru a destructura acest sistem mafiot. Pentru a-l înlocui cu o misiune occidentală în conducere, de cel puțin 4-5 ani. Dar pentru a putea atinge acest scop, este nevoie de a cunoaște care este marele rău al Republicii Moldova.

Mai știu că ce am spus astăzi este periculos, că nu voi mai avea acces nici la cea de-a 5-a televiziune a lui Plahotniuc și că voi deveni ținta site-urilor sale obscure, care astăzi mă promovează cu mult zel. Dar acesta este adevărul, pe care majoritatea dintre voi îl cunoaște și pe care eu, ca un politician cu pretenții de lider național, mi-l asum!

Aș fi vrut să semnez textul de mai sus cu Iurie Leancă. Din păcate nu am cum. Discursul de ieri al acestui om a fost de un penibil pe care nici măcar pe el nu-l credeam în stare.

Ăsta este însă „doar simplul premier”, care va fi mai departe „doar simplul lider de partid”, sluga umilă a celui care-i mai permite să existe.

Alex Cozer


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...