Igor Dodon este un adevărat pietroi de gâtul Republicii Moldova, care o trage cu totul la fund, distrugând toate șansele sale de supraviețuire și relansare economică după pandemia de coronavirus. Este opinia analistulului de politică externă Iulian Chifu, care a publicat un articol pe deschide.md. 

Articolul integral: 

„Am văzut programul de politică externă al președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în calitate de candidat la un al doilea mandat. Aveau dreptate atât Nicu Popescu, fostul ministru de Externe al Maiei Sandu, cât și Asociația de politică Externă în comunicatul său recent în care priveau oripilați aberațiile de acolo. Numai că, dacă abordările celor doi se plasau mai degrabă în unghiul polemicii electorale, lucrurile sunt chiar mai grave: Igor Dodon este un adevărat pietroi de gâtul Republicii Moldova, care o trage cu totul la fund, distrugând toate șansele sale de supraviețuire și relansare economică după pandemia de coronavirus.

Utopia statului cu fundul între două luntrii: câteodată cazi cu fundul în apă

Republica Moldova a fost acuzată nu o dată că joacă scena vițelului blând care suge de la două vaci. De aceea încearcă să ia tot ce se poate și de la Est, și de la Vest, pentru a profita la maximum, pentru propria populație. Fără nici un angajament, fără nici un efort. Și această postură era una care putea merge atât timp cât și Vestul, și Estul se băteau pentru favorurile Republicii Moldova, erau gata să pluseze cu noi resurse puse pe masă, în dorința de a o atrage într-o direcție sau alta. Ei bine, subiectul nu mai e de actualitate: UE nu aspiră să se extindă și să integreze Republica Moldova, iar Rusia nu are bani să o facă, nici favoruri să-i dea.

Acum Republica Molova, în viziunea programului lui Igor Dodon, este în relații bune și cu Estul, și cu Vestul. Nu vrea să aleagă nici o direcție în dezvoltarea sa – cel puțin nu la acest capitol, vom vedea mai departe că, de fapt, Republica Moldova lui Dodon se îngroapă în străfundurile Siberiei și aspiră la intrarea sub dominația din Imperiul nou pe care și-l crează din nou Rusia lui Putin, alături de statele Asiei Centrale, nicidecum măcar alături cu statele independente din zona europeană a fostei URSS. Această postură în care Chișinăul e și cu unul, și cu altul, fără a fi împotriva nimănui, într-un „parteneriat avantajos” pentru toți, în special pentru Republica Moldova, e una utopică, fără nici o legătură cu realitatea.

De fapt, Dodon propune ca Republica Moldova să rămână cu fundul în două luntrii. Și afacerea asta merge, chiar dacă e extrem de incomodă, până la un punct. Până când cele două luntri se depărtează, și atunci nefericitul care stă la mijloc, Chișinăul cu Dodon în frunte, cade cu fundul în apă. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba: cât timp Estul și cu Vestul, din povestea lui Dodon nu cooperează, din contra, Occidentul îl bagă la sancțiuni dure pe cel din Est, Rusia lui Putin sau China lui Xi Jinping, atunci Republica Moldova e obligată să aleagă.

Mai grav, Republica Moldova a și ales: din 2004, din vară, două legi votate cu o majoritate parlamentară absolută au stabilit și formula de reintegrare cu Transnistria, cu condițiile clare de acolo ale autonomiei – extrase din programul 3D al societății civile la care am participat – alături de Oazu Nantoi, Viorel Cibotaru sau Igor Munteanu – dar a votat și drumul spre integrarea europeană. Igor Dodon nu are o altă lege care să întoarcă din drum, cu gradul de legitimitate al votului calificat de atunci, Legea lui Vladimir Voronin, devenit atunci pro-european. Deci, ceea ce propune el în program, și care nu începe cu integrarea Europeană a Republicii Moldova, este o încălcare directă a legii.

 

Apoi, dezvoltarea reciproc avantajoasă și cu Estul, și cu Vestul, e imposibilă. O dată pentru că UE e donatorul de serviciul, cel care alocă fonduri enorme de sprijin a Republicii Moldova, a cetățenilor săi și a reformelor europene, evident, dacă respecți regulile jocului și faci ceea ce trebuie, iar Rusia e statul cu trupe de ocupație la Est de Nistru, situația sancționată de Hotărârea Adunării Generale a ONU acum 2 ani la cererea Republicii Moldova! Nu mai spun de investițiile majore ale României în Republica Moldova tot în favoarea cetățenilor. Aceleași investiții pe care Dodon, cu nerușinare, le prezintă ca și cum ar fi realizările sale – după ce a primit ajutorul venit de la București clandestin, pe sub podurile din Chișinău, să nu se vadă, Doamne ferește, de către românii basarabeni dimpreună cu toate minoritățile din Republica Moldova.

În plus, embargoul economic, sancțiunile, distrugerea produselor exportate de Republica Moldova în Rusia lui Putin se fac la ordinul guvernului rus, care a vrut să obțină o afacere gigantică și din pretinsul împrumut a 200 milioane de dolari, pe seama cetățeanului Republicii Moldova. Cum e atunci cu echidistanța între Est și Vest? La ce folosește? La îndepărtarea principalilor susținători, scârbiți de lipsa crasă de deferență și bun simț, și la îmbrățișarea Rusiei din sufletul lui Dodon, care întoarce ostentativ spatele Republicii Moldova, susținând separatismul și alimentând cu arme trupele din stânga Nistrului, ca și multiple separatisme interne, la Comrat, Bălți sau Orhei.

Neutralitatea, Mișcarea de nealiniere și Uniunea Economică euro-asiatică, fetișurile din capul lui Dodon care îngroapă Chișinăul

Ca să fie sigur că îngroapă și scufundă Republica Moldova, Dodon a pus în prim planul politicii sale externe cele mai neavenite variante de orientări pe care nu le mai are în program nici o țară a lumii. Clamarea neutralității consacrate constituțional – o inepție majoră care și ea e încălcată și de Rusia de la Elțîn la Putin, și de perspectiva cooperării militare și de securitate, schimb de informații și angajamente comune tip CSTO – este și ea atât nefezabilă, cât și neavenită. Am avut o analiză făcută acum vreo 10-15 ani cu IDIS Viitorul în care evaluam ce înseamnă neutralitatea Elveției, Finlandei, Suediei, Austriei și rezultatul nu e deloc pe placul lui Dodon.

A intra în sfera discuțiilor despre neutralitate înseamnă asumarea apărării de unul singur împotriva tuturor amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților. Or Republica Moldova e plasată dincolo de Prut, de frontieră, în flancul Estic al NATO și în spatele Ucrainei, deci într-o zonă în care amenințările de securitate sunt mult mai mari. Elveția, Finlanda și Suedia, dar și Austria, au cheltuieli de apărare și securitate infinit mai mari per capita decât Republica Moldova, și toate au asigurată cooperarea cu UE și politica sa de apărare comună, iar în cazul Finlandei și Suediei, care nu sunt situate în mijlocul Europei și a NATO, ele au parteneriate cu Alianța Nord-Atlantică, participă la exerciții și misiuni comune și consideră Rusia drept amenințare la adresa securității ambelor.

Igor Dodon a rămas în lumea viselor în care a fost altădată și Vladimir Voronin, care cerea statelor mari ale lumii să vină la picior și să-i garanteze neutralitatea și securitatea. Se numea atunci Pactul de Securitate. Or așa ceva presupune costuri și relații pe care Republica Moldova nu le are, cum avea Ucraina în 1994 armele nucleare din perioada sovietică pentru care a obținut Memorandumul de la Budapesta, semnat de Federația Rusă, SUA, Marea Britanie și contrasemnat de Franța și China, ceilalți doi membri ai Consiliului de Securitate. Întrebați astăzi Ucraina cât a contat acordul și garanțiile la anexarea Crimeii de către Rusia sau la agresiunea militară din Estul Ucrainei. Nimic. Rusia era membru al Consiliului de Securitate care a încălcat nu numai acordurile de la Alma Ata(ca și în cazul Republicii Moldova și al Georgiei) dar și Memorandumul de la Budapesta.

Cam aceeași lecție învățată cu neutralitatea și nealinierea o poate asuma Republica Moldova și de la Yanukovici, care credea că-și protejează astfel țara renunțând la drumul spre NATO lansat de Yushcenko după Revoluția Oranj. Rezultatul? Dezastrul total, ruperea teritoriului său și împingerea practic fără alternativă a Kievului către Occident, către NATO, susținut astăzi de 72% din populație(față de 17 % în februarie 2014, înainte de anexarea Crimeii cu șarada omuleților verzi). Ce argumente are Dodon?

Dacă Mișcarea de nealiniere nu există în programul nici unui stat, măcar ca formulă de raportare la o inițiativă sau grup de state, în cazul apartenenței la Uniunea euro-asiatică, o neagă ca soluție chiar fondatorii săi. Și Nursultan Nazerbaiev, longevivul președinte al Kazahstanului care a propus proiectul, pe care-l consideră astăzi un dezastru pentru țara sa, nici Belarusul lui Lukashenko, care s-a trezit fără petrol și gaze parte a acordului, și care critică Uniunea Euroasiatică de ani buni, ultima oară chiar în campania dinaintea alegerilor furate din 9 septembrie. Care sunt argumentele sinuciderii și împingerii Republicii Moldova în abisurile subdezvoltării și sărăciei, a revenirii la statutul de colonie a Rusiei?

Partenerii strategici și cooperarea cu vecinii. Falsuri și vise imposibile

Dodon continuă politica sa externă pe aceeași bază a utopiilor, viselor imposibile și a falsurilor. Ne vorbește despre parteneriate strategice cu SUA, China și Turcia. E o dorință de a realiza un asemenea deziderat sau unul deja realizat? Pentru că Republica Moldova nu are nici un parteneriat strategic semnat cu nici unul dintre aceste state nici înainte, nici în timpul domniei lui Dodon și a guvernului său de consilieri, ulterior împănat cu cadrele de la PDM. Nici nu avea cum.

Visele unor relații de parteneriat strategic asimetrice, cu marile puteri ale lumii – sunt utopii. Parteneriatul strategic presupune relații militare, de securitate, economice, energetice, de cercetare și people to people deopotrivă. Or Republica Moldova nu are nici măcar forța să susțină o întâlnire la 6 luni în format parteneriat strategic la nivel ministerial cu unul din cele 3 state citate. O spun pentru că am tutelat parteneriatele strategice ale României și știu cât de greu este să faci acest lucru cu Republica Moldova la nivel ministerial din lipsă de capacitate administrativă. Și asta când exista dorință și voință politică.

Nu mai vorbesc ce aduce Republica Moldova la masa credală? Unde participă militar Chișinăul pentru a susține aceste parteneriate strategice? Cu ce economie face parteneriat strategic și cu ce producție energetică intră în asemenea înțelegeri? Cu ce cunoaștere, investiție în cercetare, avansuri tehnologice etc. Vă spun eu, cu nimic! UN MARE NIMIC!

Republica Moldova este în situația din bancul cu elefantul și șoricelul care mergeau pe o punte, iar șoricelul spune încrezător către elefant: tropăim-tropăim! Igor Dodon nici nu știe despre ce vorbește și ce-și dorește, ce înseamnă aceste parteneriate strategice. În schimb neagă și uită că singurul Parteneriat Strategic semnat vreodată este cel cu România. Pentru Integrare Europeană!!! Pe care-l încalcă la fiecare pas. Îl neagă, îl ignoră. Și decupează doar ce vrea el, doar avantajele, nu și reformele, așa cum o face și cu Uniunea Europeană.

Dar până acolo, în program apare „dinamizarea relațiilor” cu vecinii România și Ucraina, sub imperiul relațiilor de bună vecinătate. Ce ironie a sorții!! Când nu respecți Parteneriatul Strategic cu România te aștepți ca cineva să semneze vreodată un parteneriat strategic sau orice fel de acord cu tine? Când nu ai relații decât foarte proaste cu cei doi vecini, singurii tăi vecini – dacă nu cumva consideră că ești vecin cu Rusia pe Nistru!!! – cum vrei să le îmbunătățești sau dinamizezi? Ele nu există! Nu ești primit nici la București, nici la Kiev, și cerșești pe după uși la reuniuni internaționale câte o poză de culoar când șefii de stat ceilalți merg la umblătoare. Ești izolat și pus la colț, ai o singură destinație pentru vizitele externe, Moscova, și ai tupeul să vorbești despre altceva decât despre cum ți-ai îngropat relațiile externe ale propriului stat prin nerespectarea cu bună credință a propriilor angajamente.

Între europeni și ruși: busola lui Dodon arată întotdeauna Siberia

Orice om pragmatic și cu scaun la cap încearcă să fie cel mai prieten cu cel care-l ajută dezinteresat sau măcar să facă tot ce poate pentru a îndeplini condiționalitățile de îmbunătățire a vieții propriilor cetățeni pentru a obține sprijinul pentru reforme de la donatorul binevoitor, fie el România sau Uniunea Europeană. În schimb, Dodon merge tot timpul după Rusia, care îl altoiește pe unde-l prinde și încearcă spolierea cetățeanului Republicii Moldova.

Așa și în programul său electoral, Rusia și Uniunea Euroasiatică împing Ununea Europeană la coada listei, în program, puțin deasupra Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră. Cum să nu fie supărat Bruxellesul pentru o asemenea jignire, un asemenea afront al președintelui ostentativ pro-rus, care confundă umorile sale de acasă – deși părinții sunt oameni harnici, români cu scaun la cap – cu politica de stat. Un minor, un marginal fără pic de știință de carte în politica externă, și care nici nu ascultă pe nimeni. În diferite ocazii, oficialii MAEIE au tot încercat să modereze și să-l scoată, dar dacă omul nu vrea și nu vrea să fie trecut strada…

Fără sancțiuni anti-ruse – adică fără respectarea Politicii Externe, de Securitate și Apărare a UE – cu studenți trimiși în Rusia și cu forumuri economice în care câștigă doar companiile ruse, singura promisiune este că va fi deschisă piața rusă și altor întrepinderi, dacă plătesc obolul de ascultare lui Dodon. Întrebarea majoră este cine mai crede, odată ce, în 4 ani, Președintele pro-rus care rupe ușa Kremlinului o dată la două luni nu a realizat încă deschiderea cinstită a pieței ruse pentru Republica Moldova? Cum o face Uniunea Europeană pentru o mare parte din produsele din stânga Prutului. În schimb se lansează în asumarea programului integrării depline în Uniunea Euroasiatică, și pe pilonul cooperării tehnico-științifice, schimb de informații, apărare și securitate, adică își anunță vasalitatea umilă în fața Rusiei lui Putin. Pe cine o fi reprezentând Dodon? A primit cumva mandat național de resubordonare a suveranității de stat a Republicii Moldova față de Rusia? Că integritatea teritorială și independența deja a arvunit-o lui Putin…

La sfârșitul programului, o frază rătăcită despre Uniunea Europeană, restrânsă doar la nivelul instituțiilor și standardelor UE „în domeniul dreptului și al combaterii corupției”. Nici măcar statul de drept nu e menținat pentru că autorul programului – de Dodon nu mai spun – nici nu știe ce înseamnă asta. Și că vine cu independența justiției – care nu există – și cu combaterea corupției, care în programul lui Dodon pare o glumă proastă! În rest, Dodon ne anunță că va păstra participarea la Consiliul Europei și că vrea aprofundarea relațiilor bilaterale cu statele UE – de care este complet izolat. De aceea nu a putut-o face până astăzi. În schimb, programul se încheie apoteotic cu participarea la lucrările Organizației Cooperării la Marea Neagră pentru a promova IMM-urile de la Chișinău. Halal program!

Dacă bătălia electorală s-ar da pe programe, Igor Dodon ar pica cu brio. El a căzut, cu acest program, la orice formă de admitere într-o facultate de Relații Internaționale – nici nu-l întreb pe prietenul Solcan, că știu că nu poate răspunde de rușine. Din păcate însă, Dodon nu mizează pe programe, ci pe furtul de voturi, selectarea votanților cărora le e permisă participarea la vot și păcălirea încă o dată a publicului și cetățenilor Republicii Moldova. În fața unei opoziții dezbinate, unde există programe cu soluții multiple, unele mai bune, altele mai puțin concrete, dar măcar coerente – inclusiv cele ale candidaților pro-ruși – Igor Dodon nu are ce vorbi la capitolul politică externă, de securitate și apărare.

Altfel, ca să fim serioși, ar trebui să începem cu întrebarea ce caută această componentă în programul său când Președintele Republicii Moldova, constituțional, nu are nici o atribuție în politicile de securitate, politică externă și de Apărare? Ele sunt apanajul Guvernului și al majorității, iar aceste elemente probează doar opțiunile personale ale Președintelui Republicii Moldova. Care și-a schimbat neconstituțional atribuțiile în zonele acestea, prin lege.