Ipoteză surprinzătoare: Mormântul lui Vlad Ţepeş nu se află în România

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai mulţi cercetători de la o universitate din Estonia susţin că mormântul lui Vlad Ţepeş nu s-ar afla în România.

Aceştia susţin că mormântul se află de fapt la o mănăstire din oraşul Napoli, unde au găsit însemne despre care cred că sunt ale domnitorului roman.

Astfel, cercetătorii Universităţii din Tallinn spun ca Vlad Ţepeş ar fi fost luat prizonier de turci şi răscumpărat de fiica lui, Maria, potrivit romaniatv.net, care citează Ilmessaggero. Maria era măritată cu un nobil din Napoli, şi după răscumpărare şi-ar fi luat tatăl cu ea, în Italia. Aşa ar fi ajuns Vlad Ţepeş să fie îngropat în curtea unei mănăstiri din oraşul Napoli. Acolo ar fi fost înhumaţi şi fiica şi ginerele lui.

Teoria este întărită şi de faptul că cercetătorii au descoperit pe o piatră funerară de la mănăstirea din Napoli însemne specifice Ordinului Dragonului, o organizaţie militaro-religioasă din care făcea parte şi Vlad Ţepeş. Mai mult, în urma unor cercetări amănunţite la mănăstirea Snagov, unde se credea că se află îngropat Vlad Ţepeş, oamenii de ştiinţă au descoperit, în loc de rămăşiţele domnitorului, oasele unui cal.

Istoricii care au lansat noua teorie legată de moartea lui Vlad Ţepeş au solicitat autorităţilor italiene deshumarea rămăşiţelor pentru cercetări amănunţite.

Deşi legenda lui Dracula este cunoscută de o lume întreagă, nimeni nu ştie exact cum a sfârşit acesta. Una dintre teoriile privind moartea lui Vlad Ţepeş spune că ar fi dispărut în 1476 în timpul unei bătălii. Altele susţin că domnitorul ar fi fost ucis de turci, iar capul ar fi fost dus, ca dovadă, sultanului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...