Gaburici, despre relația cu Rusia și posibilitatea sistării emisiei televiziunilor rusești

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Chiril Gaburici nu vede de ce Federația Rusă ar încerca să împiedice parcursul european al Repubilcii Moldova și deocamdată nu consideră necesară sistarea emisiei posturilor de televiziune rusești care emit pe teritoriul țării.

În opinia lui Gaburici, o acțiune a Rusiei în Moldova, similară cu cea din Ucraina, nu este posibilă.

„Fiecare stat are dreptul să-şi fixeze priorităţile de dezvoltare, iar noi am spus-o cu claritate – ne dorim un viitor european, așa cum istoric și geografic suntem europeni. Locul nostru este în marea familie europeană. Nu aș vedea de ce Federația Rusă s-ar implica în procesele interne ale Republicii Moldova”, a declarat premierul într-un interviu pentru Hotnews.

Totodată, Gaburici consideră că deocamdată nu există motive ca pe teritoriul Republicii Moldova să fie sistată emisia posturilor rusești de televiziune, care nu mai emit în Ucraina sau țările baltice, din cauza propagandei la care se pretează.

„În activitatea mea ca Prim-ministru mă conduc de litera legii. Dacă posturile rușesti care emit în Republica Moldova vor încălca normele și prevederile legale, vă asigur că vom acționa în conformitate cu legile care reglementează domeniul audiovizualului”, a menționat Chiril Gaburici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...