FOTO/Militarii Armatei Naţionale intervin la Comrat pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor

by D M
Distribuiti mai departe...

Aproximativ 60 de militari ai Armatei Naţionale au fost detaşaţi, în dimineaţa zilei de astăzi, la Comrat, pentru lichidarea consecinţelor ploilor torenţiale care au avut loc în 29 septembrie în partea de sud a ţării.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, militarii Brigăzii „Dacia” din Cahul acţionează în prezent cu două unităţi de tehnică specială, pentru evacuarea bunurilor şi nămolului din gospodăriile particulare şi de pe străzile inundate, alături de colegii din structurile de resort.

Armata a fost întotdeauna alături de societate în momente de cumpănă. În prezent, militarii intervin la salvarea bunurilor din gospodăriile afectate de inundaţii la sudul ţării şi suntem pregătiţi să intervenim, la solicitare, în alte zone afectate de calamităţile naturale”, a spus ministrul Apărării Alexandru Pînzari.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, în urma ploilor torenţiale din 29 septembrie au fost afectate zeci de gospodării din raioanele Leova, Cimişlia şi, în special, localităţile din UTA Găgăuzia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.