Dodon și colegii săi, „salutați în picioare” de către deputații din Duma Rusiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Igor Dodon și cei 24 de colegi ai săi din Parlament, alături de care vizitează în aceste zile Duma Rusiei (camera inferioară a Parlamentului), au fost primiți în sala de ședințe cu un „salut în picioare”.

Cel puțin așa susține formațiunea politică condusă de fostul comunist, într-un comunicat de presă.

„Serghei Narîşkin, preşedintele legislativului rus a îndemnat colegii să-i salute pe parlamentarii moldoveni, reiterând faptul că socialiştii sunt principalii şi cei mai de nădejde parteneri ai Federației Ruse”, se arată în comunicatul PSRM.

Toți cei 25 de deputați PSRM se află în aceste zile la Moscova, la invitaţia partidului „Spravedlivaia Rossia” cu care socialiștii au stabilite relaţii de colaborare.

Socialiștii au calificat această vizită drept un „istorică”, deoarece este pentru prima dată când o fracțiune parlamentară întreagă vizitează Duma rusă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...