Dodon inițiază discuții pentru păstrarea Guvernului

by D M
Distribuiti mai departe...

Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că de azi inițiadiscuțiile în primul rând cu partidele care au reprezentanți în Parlament și mai poi cu grupurile parlamentare. Acesta își motivează decizia prin faptul că este necesar de evitat o criză politică.

„În contextul crizei pandemice și economice să mai avem și criză politică. Ce facem mai departe. Sunt pregătit pentru orice scenariu. Mă angajaez în fața susținătorilor mei că voi face tot posibilul să apăr acele promisiuni care le-am făcut. Nu plec nicăieri. Aștept mai întâi partidele parlamentare și pe urmă vom avea discuții și cu grupurile parlamentare”, a menționat Dodon. 

„Vrem să înțelegem care sunt viziunile. Avem legi importante care trebuie votate. Trebuie să evităm o criză politică gravă. Dacă mai intrăm în criză politică, pe fundalul la tot, în criză politică, situația va fi dificilă”, a declarat președintele în exercițiu.

Declarația vine în contextul în care acum o săptămână în urmă Dodon spunea că nici în ruptul capului nu va face vreo coaliție parlamentară cu transfugi sau grupuri parlamentare. 

În actualul Parlament, PSRM va face coaliție doar cu PDM, PAS și cu Platforma DA. Declarația a fost făcută de Igor Dodon pe 7 noiembrie în cadrul unei emisiuni TV. 

Președintele a mai spus atunci că socialiștii în acest Legislativ nu vor face alianță cu transfugii și Partidul lui Ilan Șor.

deschide.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...