Dodon îndeamnă Rusia să se implice mai activ în Moldova: România dă burse și cetățenii, SUA sponsorizează societatea civilă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele ales Igor Dodon consideră că Federația Rusă ar trebui să se implice mai activ în Republica Moldova, întrucât ar pierde teren în fața Occidentului.

El a semnalat faptul că România oferă anual 5000 de burse studenților, în timp ce SUA ar sponsoriza societatea civilă din Republica Moldova.

„Voi aduce numai un exemplu, ca să nu critic Rusia, dar veţi înţelege. România în fiecare an oferă unui număr mai mare de 5.000 de tineri din Moldova posibilitatea să înveţe gratis. Acolo au parte de bursă, cazare gratuită. Înţelegeţi ce îi învaţă pe ei acolo? Ei primesc cetăţenie română şi apoi se întorc. Aceasta este românizare. Dacă nu greşesc, Rusia oferă 150-200 de locuri de studii. Când am fost un co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse în anii 2008-2009, mereu atrăgeam atenţia asupra acestor probleme. Ar trebui să fim mai activi, priviţi ce se întâmplă cu societatea civilă din Moldova. 90-95% reprezintă o finanţare deschisă din partea USAID şi Departamentului de Stat al SUA şi lucrează la crearea retoricii antiruseşti”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu pentru Russia Today.

El a oferit exemplul clubului „Izborsk”, deschis cu „intervenția socialiștilor” la Chișinău, solicitând ca mai multe astfel de inițiative rusești să existe în Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...