Vot inexplicabil a deputatei liberale Alina Zotea în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Aceasta a votat împotriva unui amendament la o rezoluție ce condamnă acțiunile Rusiei în Ucraina.
Mai exact, este vorba despre amendamentul 4 din rezoluția în care APCE își manifesta îngrijorarea față de persoanele capturate în perioada conflictului dintre Rusia și Ucraina și care face referire expres la pilotul ucrainean Nadia Savcenko.
Zotea a votat împotriva amendamentului 4, care se referea la introducerea cuvântului „ilegală” în sintagma „anexarea Crimeei”.
Este de remarcat și faptul că ceilalți reprezentanți din partea Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi și Liliana Palihovici, au votat în favoarea acestui amendament, la fel ca și toți colegii Alinei Zotea din Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.
Acum câteva săptămâni, Zotea a participat, la Chișinău, la un protest în fața Ambasadei Rusiei în care cerea eliberarea pilotului Nadia Savcenko, condamnată la 23 de ani de închisoare în Rusia pentru complicitate la asasinarea unor jurnaliști ruși.