Când trecem la ora de iarnă

by D M
Distribuiti mai departe...

Guvernul Republicii Moldova comunică, că în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU şi concomitent cu statele membre ale Uniunii Europene, în data de 25 octombrie 2020, ultima duminică a lunii octombrie, la ora 3:00, pe întreg teritoriul republicii va avea loc trecerea la ora de iarnă. Astfel, acele ceasornicului vor fi date cu o oră înapoi, mai exact ora 3:00 devine ora 2:00.

Cât mai continuă schimbarea orei 

Potrivit digi24.ro, Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, țările Uniunii Europene trebuia să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus s-ar putea să dea peste cap aceste planuri.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

 

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.