Artiștii români, despre concertul de la Moldexpo: „E dureros că am devenit victime colaterale”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce în Piața Marii Adunări Naționale peste 100 de mii de oameni au venit duminică să „ceară țara înapoi” de la guvernarea „mafiotă, criminală și coruptă”, la Moldexpo se desfășura un concert organizat de compania Unite.

Sensibilizați în urma sutelor de mesaje ale internauților, care au catalogat evenimentele de la Moldexpo și Orhei drept „concerte ale mafiei”, mai mulți interpreți au anunțat că renunță să mai participe la concertul de la Moldexpo, în timp ce doi au refuzat să cânte la Orhei. Totuși, compania Unite a reușit să organizeze concertul, la care au cântat mai mulți artiști din România, care însă nu au fost informați că la Chișinău au loc protestele de amploare în acelaşi timp.

Artistul român Naguale mărturisește că nu a știut nimic despre protestele de amploare care au avut loc în acelaşi timp și că „e dureros că am devenit victime colaterale”.

„Am fost invitat la un eveniment care părea a fi foarte fain. Iubesc Moldova şi revin de fiecare dată cu drag! Nu ştiam nimic despre protestele de amploare care au avut loc în acelaşi timp. Nimeni nu a comunicat nimic. În aceasta perioadă am fost foarte prins cu premiile Media Music Awards şi chiar nu am avut timp să verific ştirile. E dureros că am devenit victime colaterale, pentru că foarte multă lume judecă apariţia noastră la concert. Cât despre bani în plus, preţul pentru prestaţia noastră a fost cel standard, care achită cheltuielile pentru un show live de calitate. Am venit de dragul oamenilor din Moldova, pentru că toate concertele noastre din Chisinau au fost extraordinare, spune Naguale, citat de caiverzipepereti.eu.

Și Kaira recunoaște că nu a știut nimic despre protestele de amploare din centrul Chișinăului.

„Noi am avut foarte multe evenimente în perioada asta, în special Media Music Awards, care a fost prioritar şi pe care ne-am focusat. Habar nu am avut de ce se întâmplă la Chişinău. Am fost invitaţi şi am acceptat încântaţi. Iar în momentul în care am aflat că sunt tensiuni, am plecat. Plus că trebuia să fim şi la Suceava. Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă acolo”, potrivit sursei citate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...