Andrei Neguța, citat ca bănuit dosarul microbuzului diplomatic prins cu anabolizante. Încă o persoană a fost arestată

by D M
Distribuiti mai departe...

La două săptămâni de la captura de anabolizante din microbuzul ambasadei moldovenești de la Moscova, apar noi detalii despre activitatea ilegală a angajaților misiunii diplomatice. Procurorii au reușit să mai rețină încă un bănuit în acest dosar, iar ambasadorul Andrei Neguță a fost citat oficial pentru a fi audiat în calitate de bănuit, scrie TV8.md

Potrivit surselor Cutiei Negre din cadrul anchetei, la sfârșitul săptămânii trecute, pe lângă șoferul microbuzului ticsit cu anabolizante, procurorii au mai reținut o persoană bănuită de implicare în tentativa de contrabandă cu anabolizante. Ar fi vorba despre un tânăr apropiat fiului ambasadorului Andrei Neguța, Kirill. Bărbatul ar fi ajutat la preluarea încărcăturii ilegale de către șoferul ambasadei. Sursele noastre spun că cele zece cutii cu anabolizante au fost încărcate în microbuz ziua în amiaza mare.

Procurorul-șef al PCCOCS, Ion Caracuian, confirmă reținerea celei de-a doua persoane, dar a refuzat să ne ofere detalii despre identitatea acestuia și motivul exact pentru care bărbatul a fost arestat.

Potrivit șefului PCCOCS, procurorii au depus demersuri către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru citarea spre a fi interogați mai mulți angajați ai Ambasadei de la Moscova, inclusiv fostul ambasador Andrei Neguța. Deocamdată, ultimul nu a confirmat disponibilitatea de a se prezenta în fața organului de anchetă.

TV8 mai scrie că în microbusul ambasadei se mai aflau, de exemplu, circa o sută de lăzi cu sticle cu vin, doar că nu doar pentru prietenii fiului lui Neguța, de la „Mejreghiongaz”, așa cum a încercat să convingă ambasadorul în scrisoarea sa către Ministerul de Interne, dar și pentru necesitățile curente ale restaurantului din incinta ambasadei, administrat de persoane apropiate lui Ilan Șor.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.