Miercuri, în cadrul ședinței Guvernului, a fost ratificată o Hotărâre a șefilor de state din cadrul CSI, prin care Republica Moldova urmează să celebreze în acest an cea de-a 70-a aniversare a „Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Hotărârea a fost prezentată în cadrul ședinței Guvernului de către ministrul Apărării, Viorel Cibotaru. Este interesant faptul că această hotărâre este ratificată după ce în Parlament a fost votat un proiect de hotărâre prin care anul 2015 a fost declarat drept „Anul Veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial”.
Inițial, Proiectul de hotărâre stipula ca 2015 să fie declarat drept „Anul Veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, dar la propunerea PLDM s-a ajuns la cea de-a doua sintagmă.
Citește și: Votat în Parlament: 2015, declarat „Anul veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial”
Deocamdată nu este clar de ce Hotărârea a fost prezentată anume în această redacție, la fel cum nu este clar la ce face referire sintagma de „popor sovietic” sau de ce nu a fost înlăturată sintagma „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Mai jos vă prezentăm proiectul ratificat astăzi în cadrul ședinței de Guvern.