Președintele rus Vladimir Putin i-a declarat președintelui Statelor Unite Barack Obama, prin telefon, că Moscova își rezervă dreptul de a-și proteja interesele și pe cele ale populației rusofone din Ucraina, a anunțat Kremlinul.
Într-un comunicat postat online, Kremlinul a afirmat că Obama și-a exprimat îngrijorarea asupra posibilității unei intervenții militare ruse în Ucraina.
„Ca răspuns la preocuparea exprimată de Obama despre planurile unei posibile utilizări a forțelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei, Putin i-a atras atenția asupra actelor provocatoare, criminale ale ultranaționaliștilor, în esență încurajate de autoritățile actuale de la Kiev”, notează comunicatul.
„Președintele rus a subliniat că există amenințări reale la viața și sănătatea cetățenilor ruși și compatrioților pe teritoriul ucrainean. Vladimir Putin a subliniat că dacă violența se extinde mai mult în regiunile de est ale Ucrainei și în Crimeea, Rusia își rezervă dreptul de a-și proteja interesele și pe cele ale vorbitorilor de limbă rusă care trăiesc acolo”.