Ziarul de Gardă: Cine sunt cei 74 de deputați care au votat „surprizele” legislative privind schimbarea sistemului electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce PL, PCRM și PLDM au criticat schimbările Codului Electoral propuse de PSRM și PDM, iar în fața clădirii legislativului erau organizate proteste, cu votul a 74 de deputați democrați, socialiști și din grupul Popular European, cele două proiecte privind schimbarea sistemului electoral au fost comasate într-un singur document care urmează a fi transmis Comisiei juridice pentru redactare.

Proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral prin introducerea sitemului uninominal, înregistrat în Parlament de către cei 34 de membri ai fracțiunii PDM, a fost introdus pe ordinea de zi pentru examinare în prima lectură. Modificarea agendei a fost propusă de șeful legislativului, Andrian Candu, la începutul ședinței plenare. Deși la 3 mai a avut loc ședința biroului permanent al Parlamentului, iar la 4 mai deputații au aprobat agenda curentă, proiectul privind introducerea sistemului uninominal nu a fost enunțat de niciun deputat democrat, scrie Ziarul de Gardă.

„Surpriza” a fost criticată de PLDM, PSRM și PL. Ultimii au părăsit sala de ședințe, iar socialiștii l-au invitat pe Candu la discuții în cadrul fracțiunii, după ce au solicitat o pauză de 30 de minute. PDM și PSRM se pare că au ajuns la un numitor comun, deoarece, ulterior, democrații au considerat „logic” și „corect” ca proiectul de lege privind introducerea sistemului mixt de vot la alegerile parlamentare, semnat de PSRM, să fie, la fel, introdus pe ordinea de zi.

Pentru comasarea poiectelor de lege și-au dat votul 74 de deputați.

Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova

Lupu Marian
Diacov Dumitru
Sârbu Serghei
Andronachi Vladimir
Apolschii Raisa
Bacalu Elena
Balmoş Galina
Bannicov Alexandr
Buliga Valentina
Candu Andrian
Caraseni Demian
Chiseliov Serghei
Dudnic Corneliu
Dudoglo Nicolai
Golovin Boris
Gorilă Anatolie
Gudumac Elena
Ivanov Violeta
Lupu Lidia
Mihalache Corneliu
Mîndru Victor
Nichiforciuc Eugeniu
Padnevici Corneliu
Porcescu Petru
Răducan Marcel
Reşetnicov Artur
Rotaru Valentina
Sîrbu Oleg
Stati Sergiu
Stratan Valentina
Ţuţu Constantin
Vitiuc Vladimir
Vremea Igor
Zagorodnîi Anatolie
Agache Angel
Balan Ion
Hotineanu Vladimir
Juravschi Nicolae
Ştirbate Petru
Pleşca Nae-Simion

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

Greceanîi Zinaida
Neguţa Andrei
Bolea Vasile
Batrîncea Vlad
Dolinţă Alla
Furculiţă Corneliu
Gagauz Fiodor
Golovatiuc Vladimir
Hrenova Elena
Labuneţ Anatolie
Lebedinschi Adrian
Lipskii Oleg
Mitriuc Ghenadi
Mîzdrenco Irina
Mudreac Radu
Nesterovschi Alexandr
Novac Grigore
Odnostalco Vladimir
Radvan Marina
Savva Oleg
Smirnov Eduard
Sorocean Victor
Ţîrdea Bogdat
Ţurcan Vladimir

Zece deputați din Grupul Popular European din Parlament

Ștefan Creangă
George Mocanu
Aliona Goța
Octavian Grama
Mihaela Spătaru
Simion Grișciuc
Eugen Carpov
Valeriu Ghilețchi
Iurie Leancă
Eugen Bodarev


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...