Zaur Dadaev își asumă asasinarea lui Nemțov: A făcut „comentarii negative” despre islam

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Suspectul care a recunoscut că a fost implicat în asasinarea lui Boris Nemţov, Zaur Dadaev, a declarat că a organizat asasinatul pentru a pedepsi „comentariile negative despre musulmani şi islam” ale liderului opoziţiei ruse, a declarat o sursă din poliţie pentru agenţia rusă Rosbalt.

Potrivit The Moscow Times, care citează agenţia rusă de ştiri Rosbalt, sursa afirmă că este la curent cu declaraţiile lui Dadaev – unul dintre cei cinci suspecţi arestaţi în legătură cu uciderea lui Nemţov – din timpul interogatoriului. Suspectul a recunoscut în faţa anchetatorilor că este implicat în asasinat, a declarat duminică judecătoarea Natalia Muşnikova, dar el nu a comentat pe această temă în timpul audierilor la tribunal.

Suspectul ar fi aflat în ianuarie 2015 că „Boris Nemţov a făcut, în mai multe rânduri, comentarii negative referitoare la musulmanii care trăiesc în Rusia, profet şi islam”, potrivit agenţiei. „În fapt, Dadaev a recunoscut că a organizat această crimă”, a declarat sursa citată de Rosbalt, fără să precizeze care ar fi fost cuvintele prin care Nemţov şi-ar fi deranjat atacatorul.

Potrivit ziarului moscovit, politicianul a scris pe blog, în urma atacului armat de la sediul revistei de satiră Charlie Hebdo, că lumea este martora unui „inchiziţii islamice medievale”. El adăuga că liderul cecen Ramzan Kadîrov „înnebuneşte lumea cu ameninţările sale” şi ar trebui să fie „băgat la închisoare”.

Sute de mii de ceceni au participat, la Groznîi, la un miting împotriva publicării unor caricaturi cu profetul Mahomed de către revista franceză în primul număr după atacuri.

Însă opoziţia rusă şi-a exprimat scepticismul faţă de o motivaţie islamistă a asasinării lui Nemţov.

Ilia Iaşin, co-preşedintele partidului RPR-Parnas (liberal) al lui Nemţov, a respins această teorie ca „absurdă”. „Nemţov nu a spus niciodată o vorbă despre islam”, a scris Iaşin într-un mesaj postat pe Facebook. „El era absolut tolerant în ceea ce priveşte religia. Desigur, i-a criticat pe teroriştii care au ucis jurnalişti de la Charlie Hebdo, la Paris. Însă numeroase personalităţi publice şi-au exprimat criticile sus şi tare”, subliniază aliatul lui Nemţov.

Liderul Republicii Cecene Ramzan Kadîrov a declarat anterior că el l-a cunoscut pe Zaur Dadaev „ca pe un patriot rus” care a fost comandantul adjunct al unui regiment din cadrul unităţilor Ministerului cecen de Interne. „Toţi cei care-l cunosc pe Zaur spun că este un om profund religios şi că, la fel ca toţi musulmanii, a fost şocat atât de ceea ce a făcut (revista) Charlie (Hebdo), cât şi de comentariile prin care au fost susţinute caricaturile”, a scris Kadîrov într-un mesaj postat pe Instagram.

Dadev a fost anterior decorat de către președintele rus, Vladimir Putin, cu Medalia pentru Curaj.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...