Wydad Casablanca a câștigat Liga Campionilor Africii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Echipa Wydad Casablanca a câștigat Liga Campionilor Africii la fotbal, pentru a doua oară în istoria sa, învingând pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația egipteană Al-Ahly Cairo, sâmbătă seara, în manșa secundă a finalei competiției.

Wydad s-a impus în partida disputată pe stadionul Mohammed V prin golul marcat în repriza secundă de Walid El Karti (min.69). În meciul tur, disputat la Cairo în urmă cu o săptămână, scorul a fost egal, 1-1.

Acest succes le asigură marocanilor participarea la Cupa Mondială a cluburilor, care se va disputa în luna decembrie, în Emiratele Arabe Unite, conform Agerpres.

Gruparea din Casablanca reușise să câștige, în premieră, cel mai prețios trofeu din fotbalul african la nivel de club, în urmă cu 25 de ani.

Deși învinsă, Al-Ahly Cairo rămâne echipa cu cele mai multe titluri continentale (8), ultimul succes al egiptenilor datând din 2013.

În partida de la Casablanca, la care au asistat 67.000 de spectatori, au evoluat formațiile:
Wydad: Zuhair Laaroubi — Abdelatif Noussir, Amin Atouchi, Youssef Rabeh, Badr Gaddarin — Ibrahim Nakach, Salahedin Saidi, Walid El Karti — Achraf Bencharki, Ismael El Haddad (Mohamed Ouattara, m.90) Abdeladim Khadrouf (Zakaria El Hachimi, m.85).
Al Ahly: Sherif Ekramy — Mohamed Hany, Ramy Rabia, Saad Samir, Hussein Sayed — Ahmed Fathy, Amr Al Sulaya; Momen Zakaria, Abdallah Said, Junior Ajayi — Walid Azarou (Mohamed Gaber, m.59).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...