Voronin, îngrijorat de soarta Moldovei și a lui Leancă, a scris o scrisoare lui Juncker și Merkel

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul PCRM Vladimir Voronin a adresat o scrisoare deschisă cancelarului federal al Germaniei Angela Merkel și preşedintelui Comisiei Europene Jean-Cloude Juncker, în care afirmă că Republica Moldova este un stat „capturat”, în care toate structurile țării sunt subordonate interesului unui grup restrâns de persoane.

Potrivit scrisorii, Voronin se arată îngrijorat și de numărul în scădere al moldovenilor care susțin aderarea Republicii Moldova la UE.

„Precum probabil știți, numărul susținătorilor ideii integrării europene, zi de zi, scade accelerat în Republica Moldova. Această tendință o arată, deja de mai mult timp, toate sondajele de opinie. Respectiv, dacă încă în anul 2008, circa 70% din numărul cetățenilor moldoveni pledau pentru integrarea europeană, astăzi, acest indice a scăzut până la 35%. Unul dintre motivele de bază – începând cu anul 2009, sub paravanul integrării europene, Republica Moldova s-a transformat într-un stat capturat, în care toate structurile țării sunt subordonate interesului unui grup restrâns de persoane. Așa numita ”istorie de succes”, promovată atât de bine la vremea sa de autoritățile Republicii Moldova, s-a dovedit a fi un paravan pentru furtul miliardului de dolari din trei bănci moldovenești”, se arată în scrisoarea lui Voronin.

Liderul comuniștilor se plânge oficialilor europeni că „această crimă” din Republica Moldova a fost posibilă și cu implicarea fostului prim-ministru Iurie Leancă.

„În calitate de prim-ministru, și, concomitent, președintele comitetului pentru stabilitate financiară, el, într-o scurtă perioadă de timp, și-a depus contribuția criminală la înrăutățirea situației financiare din țară. Încă în vara anului 2013, Leancă a creat un grup special secret pentru clarificarea situației reale în sfera bancară din țară. În baza concluziilor acestui grup a fost întocmit un raport, care a depistat anumite detalii ale fraudei din cele trei bănci. Însă, guvernanții țării, inclusiv premierul Leancă, au preferat să monitorizeze situația în liniște și să tacă. Pe 13 noiembrie 2014, anume Iurie Leancă a semnat decizia secretă a Guvernului cu privire la alocarea a 9,5 miliarde de lei ”pentru stabilizarea pieței financiare”. În conformitate cu documentul semnat de el, Banca Națională a Moldovei a alocat celor trei bănci problematice credite de urgență cu rata procentuală de 0,1% sub garanție de stat”, se mai arată în scrisoarea liderului PCRM.

Voronin scrie totodată că, „drept mulțumire pentru loialitatea și diligența sa, Leancă, care este astăzi un deputat de rând în Parlament, a fost numit de majoritatea parlamentară coruptă în calitate de conducător a unei noi structuri mafiote în Legislativ – Consiliul pentru integrare europeană”.

„Considerăm că participarea lui Iurie Leancă în procesul de concesiune ilegală a aeroportului și în cazul furtului miliardului nu trebuie să fie tolerată de comunitatea internațională prin intermediul întrevederilor personale și strângeri de mână publice, ci pedepsită dur în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, dacă vinovații nu vor fi trași la răspundere, dacă complicii procesului de capturare a statului moldovenesc vor fi percepuți de partenerii externi în calitate de politicieni respectabili, atunci, gradul de încredere față de ideea integrării europene în Moldova riscă, în cel mai apropiat timp, să se prăbușească până la un minim rușinos”, mai scrie Vladimir Voronin oficialilor europeni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...