Voronin, despre noua funcţie a lui Leancă: Locul lui nu e lângă Candu, locul lui este lângă Filat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a ţinut să-l felicite pe Iurie Leancă cu ocazia alegerii sale în calitate de vicepreşedinte al Parlamentului. Potrivit lui Voronin însă, locul acestuia nu e în prezidiul Parlamentului, ci „lângă Filat”. De altă parte, noul vicespicher a ţinut să-i amintească liderului comunist că acesta a venit în 2001 cu „un Moscvich”, dar a plecat cu „case, maşini şi copii care cheltuiau milioane”.

Vladimir Voronin a făcut trimitere la unele cuvinte ale lui Vladimir Lenin care spunea că dacă o să furi două pâini o să ajungi la puşcărie, iar dacă o să furi calea ferată – în Duma de stat. „Eu vreau să-l felicit pe domnul Leancă cu alegerea în funcţia de vicepreşedinte de Parlament şi cu acele 11 miliarde furate pe timpul în care eraţi prim-ministru. Dar locul lui nu e lângă Dvs., domnule Candu. Locul lui e lângă Filat”, a menţionat Voronin.

Oferind dreptul la replică, Andrian Candu a chemat deputaţii să respecte regula de a ataca „ideile, nu oamenii”.

„Vreau să-i mulţumesc pentru atenţia pe care mi-o acordă. Prin asta vă manifestaţi Dvs. Vreau să ştiţi că decizia a fost una poate cea mai dificilă din activitatea mea de prim-ministru, dar una extrem de necesară. Citiţi ce mai spun specialiştii. „The Economist” scria că economia din Republica Moldova a fost salvată graţie acestor decizii. Eu cum am venit în 2013 aşa şi am plecat în 2014. Nu ca Dvs. care aţi venit cu un Moscvich în 2001, dar aţi plecat cu case, cu maşini, cu copii care cheltuiau milioane. N-o să cobor la nivelul Dvs.”, a răspuns Leancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...