Volkswagen vrea să-și repare imaginea: Va sponsoriza Campionatul European de fotbal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Volkswagen a anunțat semnarea unui parteneriat cu UEFA pentru asigurarea mobilității în cadrul Campionatului European de Fotbal și a preliminariilor acestuia.

După izbucnirea Dieselgate, Volkswagen anunța că își retrage sprijinul pentru mai multe echipe de fotbal din campionatul german. La doi ani de atunci, Volkswagen revine din nou în sportul rege și anunță semnarea unui contract pe durata a patru ani cu UEFA.

Susținerea germanilor va începe în 2018 și se va desfășura pe durata preliminariilor Campionatului European de Fotbal, dar și în timpul competiției. Volkswagen devine astfel partner oficial de mobilitate al Campionatului de fotbal european, urmând să asigure deplasarea echipelor, a staff-ului tehnic, a observatorilor și a altor oficiali care vor participa la meciuri.

Volkswagen a estimat că pe toată perioada contractului se vor juca aproximativ 500 de meciuri, deci un potențial de promovare imens. Angajamentul Volkswagen cuprinde și alte competiții de fotbal, precum și UEFA Euro 2020. Parteneriatul cu UEFA include Campionatul feminin UEFA EURO, Campionatele de fotbal sub 21 UEFA, Campionatul de fotbal în sală EURO și turneul final al nou înființatei Ligi UEFA a Națiunilor, care își va face debutul în 2019.

Jurgen Stackmann, membru al Consiliului de Administrație al mărcii Volkswagen pentru vânzări, a menționat: „Ieșim în evidență într-o nouă direcție odată cu sponsorizarea Campionatului de fotbal între echipe naționale UEFA. Inițiativa noastră coincide cu noul start al vânzărilor pentru marca noastră I.D., dedicată doar vehiculelor electrice. Volkswagen consolidează pentru prima dată o platformă de comunicare internațională prin fotbal, care va genera un interes pozitiv în Europa și nu numai”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...