Vladimir Putin se află în vizită în Cuba, prima etapă a turneului în America Latină

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele rus Vladimir Putin se află vineri într-o vizită în Cuba, prima etapă a turneului în America Latină, care include vizite în Argentina şi Brazilia, a anunţat presa de la Havana.

Preşedintele rus, care înainte de vizita în Cuba a promulgat legea ce prevede anularea a 90% din datoria enormă a Havanei faţă de fosta URSS, a fost primit de prim-vicepreşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel, a anunţat agenţia locală Prensa Latina.

Citește și: Datorie uriașă a Cubei către Rusia, anulată înaintea vizitei lui Putin la Havana

Vladimir Putin, care se va afla la Havana doar câteva ore, are, de asemenea, programate întrevederi cu preşedintele Raul Castro şi cu reprezentanţi ai Guvernului cubanez. Liderul rus urmează să se întâlnească şi cu fostul preşedinte Fidel Castro, în vârstă de 87 de ani, care s-a retras de la putere în 2006.

Preşedintele rus a afirmat, într-un interviu pentru agenţia Prensa Latina, că Rusia doreşte să consolideze legăturile cu America Latină, în special în sectoarele energetic, construcţiei aeronautice şi produselor medicale

Rusia este în prezent cel de-al noulea partener comercial al Cubei, cu mult în urma Chinei, Spaniei şi Venezuelei, primii parteneri economici ai insulei.

Preşedintele Putin este aşteptat sâmbătă într-o vizită în Argentina, iar duminică va asista în Brazilia la finala Cupei Mondiale de fotbal. În perioada 15-16 aprilie, liderul rus va participa la summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...