Vladimir Kliciko l-a învins prin knock-out pe bulgarul Pulev

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pugilistul ucrainean Vladimir Kliciko l-a învins, sâmbătă noapte, prin knock-out, pe bulgarul Kubrat Pulev, păstrându-și astfel centurile WBA, WBO, IBF și IBO, puse în joc în lupta de la Hamburg.

Lovitura decisivă a venit în repriza a cincea, după ce Pulev mai fusese numărat de 3 ori în rundele precedente. Un croșeu scurt la bărbie a încheiat lupta și a adus a 63-a victorie la profesioniști pentru ucraineanul poreclit „Dr. Steelhammer” (a 53-a înainte de limită).

În prima repriză, bulgarul a fost numărat de două ori în decurs de 20 de secunde, de fiecare dată după lovituri de stângă aplicate de campionul mondial. A făcut și spectacol în ring, stând într-un picior și scoțând limba la arbitru, pentru a-i arăta că este apt de luptă.

Cu 55 de secunde rămase din repriza a treia, Pulev a fost din nou numărat, dar s-a ridicat mai rapid de această dată, făcând și semn că a fost mai degrabă împins, decât doborât din lovitură.

A fost cea de-a 63-a victorie la profesioniști din 66 de meciuri pentru cel mai mic dintre frații Kliciko. În vârstă de 38 de ani, Vladimir a pierdut pentru ultima dată în octombrie 2004, în fața americanului Lamon Brewster, pe care l-a bătut trei ani mai târziu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...