Vlad Plahotniuc, avertisment dur către Comisia de la Veneția: N-o să vină nimeni să interzică Moldovei să-și schimbe sistemul electoral

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia de la Veneția nu poate să intervină în dreptul suveran al țării de a-și stabili sistemul electoral. Avertismentul vine din partea președintelui Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc fiind lansat chiar azi, când experții acesteia se află într-o vizită de documentare în țara noastră. Acesta a menționat că Comisia de la Veneția s-a exprimat deja odată în privința sistemului mixt și nu poate impune nimic Moldovei.

„Această instituție s-a exprimat deja odată în privința sistemului mixt de vot. Au avut atunci câteva mențiuni. În noul proiect al sistemului de vot aceste recomandări desigur vor fi luate în calcul. În plus, Comisia de la Veneția nu intervine în dreptul suveran al țării de a-și stabili sistemul electoral. Deci, nu va impune nimic Moldovei așa cum speculează unii din opoziție. Experții Comisiei de la Veneția vin cu opinii care să întărească legalitatea acestei reforme politice”, a declarat Plahotniuc în cadrul unui briefing de presă.

Mai mult, deși spune ce poate și ce nu poate face Comisia de la Veneția încă înainte de o decizie a acesteia, președintele democrat a menționat cu referire la opoziție că „unii manipulează intens în legătură cu acest aviz și încearcă să pună sub presiune experții Comisiei de la Veneția”.

„Discuția cu Comisia de la Veneția nu este dacă să se facă sau să nu se facă schimbarea sistemului electoral, ci cum se poate face mai bun proiectul propus, care întrunește consens politic și consens în rândul cetățenilor. N-o să vină nimeni să interzică Moldovei să-și schimbe sistemul electoral, așa cum manipulează opoziția”, a avertizat Plahotniuc.

Oligarhul a menționat că ceea ce s-a votat în Parlament, reprezintă parcurgerea a jumătate de drum, iar asta nu înseamnă că Partidul Democrat și-a schimbat opinia legată de sistemul uninominal. La fel, formațiunea nu renunță nici la „dreptul de revocare a deputatului în timpul mandatului”. „Vom analiza minuțios împreună cu specialiștii, cum se poate face asta în contextul sistemului mixt de vot și, dacă va fi cazul, vom merge și la modificarea Constituției.

„Cred în continuare că cetățenii Republicii Moldova au toată dreptatea atunci când spun că vor să-și aleagă deputații direct. Așa cum aleg ei primarii și cum aleg ei președintele țării. Este dreptul lor și nimeni din interiorul sau din afara țării nu poate să-i priveze de acest drept. După ce în anul 2018 se va vota în Republica Moldova conform sistemului mixt, cetățenii vor vedea imediat beneficiile uninominalului și, sunt sigur că, la alegerile din anul 2022 niciun politician nu le va mai putea sta în cale în privința dreptului lor de a-și alege deputatul. De aceea, PD nu renunță la promovarea uninominalului, nu renunță la promovarea dorinței oamenilor. Acum s-a făcut doar un mic pas. S-a făcut o jumătate de pas, iar a doua jumătate urmează să o facem împreună după alegerile din anul 2018”, a conchis politicianul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...