Vitalie Pîrlog, noul director al SIS pentru următorii cinci ani. Cum răspunde la întrebarea dacă e pregătit să treacă testul la poligraf

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul ministru al Justiţiei în perioada comunistă şi actual şef al Comisiei pentru Controlul Fişierelor Interpol, Vitalie Pîrlog, este noul director general al Serviciului de Informaţii şi Securitate, ales în funcţie astăzi cu votul a 55 de deputaţi în Parlament, pentru o perioadă de cinci ani. Înainte de a fi votat în funcţie, acesta a fost supus unui şir de întrebări inclusiv despre trecutul său comunist, dar şi dacă ar fi gata să treacă testul la detectorul de minciuni.

Liberalul Roman Boţan, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, a precizat că Vitalie Pîrlog era cel care, recent, urma să acceadă în calitate de deputat în Parlament pe lista Partidului Comuniştilor, însă, în funcţia de director al SIS a fost înaintat de un grup de deputaţi care reprezintă astăzi majoritatea parlamentară, PPEM şi respectiv Partidul Democrat.

„Nu sunt membru de partid. Acest lucru l-am declarat public. Din 2014 până acum nu am fost implicat în activităţi de partid şi nici nu mi-o doresc la moment. Nu sunt la curent, şi nu mă voi expune acum”, a spus Pîrlog.

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a spus că deputaţii comunişti nu sunt „zlopameatnîie” (n.r. nu ţin pică), dar întrebări au. Astfel, acesta l-a întrebat pe candidatul propus la şefia SIS dacă nu-l intimidează „majoritatea celor care au semnat iniţiativa de a vă propune pe Dvs. în funcţia respectivă”.

„Această iniţiativă putea fi înaintată de alţi deputaţi, inclusiv din fracţiunea PCRM. Nu a fost un răspuns afirmativ imediat, dar am decis totuşi să accept pentru că vreau să contribui la dezvoltarea capacităţilor pentru asigurarea securităţii statului Republica Moldova. Am o experienţă, inclusiv graţie Dvs., criteriile de ţin de disciplină şi organizare care vă caracterizează. Comportamentul meu şi conduita va fi în strictă conformitate cu legea”, a spus Vitalie Pîrlog, în timp ce Vladimir Voronin a precizat: „Diferenţa este că dacă noi avea să vă propunem, democraţii n-aveau să vă voteze”.

Liberalul Ion Apostol a ţinut să precizeze faptul dacă, fiind în funcţia de şef al Comisiei pentru Controlul Fişierelor Interpol, a cunoscut cazuri în care politicieni din Republica Moldova sunt monitorizaţi de Interpol. „Eu ca şi membru, fiind din Republica Moldova, nu am acces la dosarele de ţin de Republica Moldova”, a Pîrlog, precizând că chiar dacă ar cunoaşte, nu ar răspunde.

Tot Ion Apostol a fost acela care l-a întrebat pe Vitalie Pîrlog dacă este gata să treacă testul la poligraf. Asta chiar dacă legislaţia nu prevede acest lucru pentru şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate.

„Sunt dispus să parcurg toate etapele care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare”, a spus acesta.

„Am spus: deşi legislaţia nu prevede. Dvs. ca om, din punct de vedere moral sunteţi gata să treceţi acest test?”, a insistat Apostol. „Dacă cadrul normativ, bunele maniere, moravuri, spun, dictează să realizezi anumite exerciţii care vă vor interesa, sigur că le voi face”, a răspuns acesta.

Preşedintele Partlamentului, Andrian Candu a cerut secretariatul „să aducă poligraful în Parlament” la solicitarea Alinei Zotea, „dar, probabil, ar trebui să-i supunem pe toţi 101 deputaţi, apoi să vorbim despre alţii”, a precizat Candu.

„Mă tem că s-ar înroşi”, a punctat democrata Raisa Apolschi, preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, care a prezentat raportul proiectului privind numirea lui Vitalie Pîrlog.

Ulterior votului, Vitalie Pîrlog a depus jurământul. Astfel, acesta a intrat oficial în funcţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...