Vinerea seacă nu este motiv pentru democrați de a renunța la votul uninominal. Dezbaterile continuă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nici măcar vinerea seacă dinaintea Paștelui nu este motiv pentru Partidul Democrat de a renunța la dezbaterea proiectului privind modificarea sistemului electoral și introducerea votului uninominal. Astfel, președintele Parlamentului, Andrian Candu organizează astăzi o nouă ședințe în acest sens, urmând a fi discutat conceptul mandatului imperativ versus mandat reprezentativ, condițiile de revocare a mandatului de deputat, finanțarea și mediatizarea campaniilor electorale.

Aceasta este cea de-a treia rundă de discuții pe marginea modificării sistemului electoral organizată la Parlament, după una generalistă, precum și una privind criteriile de formare a circumscripțiilor uninominale, reprezentarea diasporei, a autonomiei găgăuze și a regiunii din stânga Nistrului.

Potrivit anunțului de luni, de la sediul PDM, al lui Andrian Candu, runda de dezbateri urma să aibă loc miercuri însă, din motive necunoscute, a fost amânată. Astfel, organizarea acesteia în vinerea seacă demonstrează că acesta nu este un motiv pentru democrați a a insista asupra modificării sistemului electoral, chiar și în pofida declarațiilor de ieri ale lui Candu care spunea că „în preajma sărbătorilor de Paști, ne gândim mai mult la credință, toleranță, bunătate”.

Ultima zi de vineri din postul mare este numită vinerea mare, vinerea neagră sau vinerea seacă, în condițiile în care mulți credincioși țin în această zi post strict.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...