(VIDEO) Usatîi și Ghimpu dezvăluie numele viitorilor șefi ai Parlamentului și Guvernului: Gherman și Candu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viitorul președinte al Parlamentului ar urma să fie democratul Andrian Candu, în timp ce funcția de premier ar putea să-i revină liberal-democratei Natalia Gherman, cel puțin așa susține controversatul politician Renato Usatîi, aflat la Moscova.

Acesta a postat pe Youtube un scurt material video, în care afirmă că ministrul în exercițiu al Economiei, Andrian Candu, care este finul de cununie al oligarhului Vladimir Plahotniuc, ar urma să fie votat miercuri în funcția de spicher al Parlamentului de către PLDM, PD și PCRM. Totodată, funcția de premier ar urma să-i revină șefei diplomației moldovenești, Natalia Gherman.

Usatîi susține că alianța între PLDM, PD și PCRM e ca și stabilită și că în schimbul susținerii Guvernului comuniștii urmează să primească anumite funcții, printre care și președinția CEC-ului.

Și președintele PL, Mihai Ghimpu, a lăsat de înțeles că cei doi vor fi votați în fruntea Parlamentului și Guvernului. În cadrul unei emisiuni de la Pro TV, liderul liberalilor a afirmat că în funcția de premier va fi aleasă o persoană al cărei nume de familie începe cu litera „G”, în timp ce în fruntea Parlamentului va fi ales un deputat cu litera „C”.

Ghimpu s-a arătat și el destul de sceptic în privința participării PL-ului în viitorul Guvern, acuzând PLDM-ul și PD-ul că deja s-au înțeles cu comuniștii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...